Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gogosari cu gandaci si peste cu par in pietele constantene

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 septembrie 2009 ·

» Inspectorii OPC Constanta au descoperit nereguli grave in Piata Balada.

» Gandacii misunau printre tarabe, iar multe legume oferite spre vanzare erau stricate.

O echipa de inspectori din cadrul Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului s-a deplasat ieri la piata agro-alimentara din apropierea unitatii hoteliere Balada in vederea efectuarii unui control inopinat. Actiunea, care a fost condusa de directorul coordonator al CRPC de la malul marii, Bogdan Dima, a scos la iveala faptul ca majoritatea constantenilor erau serviti cu legume stricate, precum si cu alimente depozitate necorespunzator. Pe una dintre tarabele controlate, printre legume si fructe, misunau gandacii, iar in spatele tejghelei se simtea un miros puternic de fructe fermentate. La ultima unitate controlata, inspectorii Protectiei Consumatorului au constatat ca aceasta oferea spre comercializare peste care avea pe el par, cel mai probabil de la vanzatoare.

Reprezentantii OPC vor lua masuri dure impotriva celor care sunt responsabili pentru deficientele constatate. "Toate unitatile verificate vor fi inchise, pana la remedierea deficientelor. De asemenea, sanctiunile pot ajunge si pana la 200 de milioane de lei vechi pentru fiecare neregula constatata. Nu este posibil ca oamenii sa cumpere astfel de produse", a conchis Dima.

» Pericol public

Consumul de alimente alterate poate cauza probleme grave de sanatate. Medicii atrag atentia ca, atunci cand exista suspiciunea ca un produs nu corespunde normelor, acesta trebuie aruncat. De asemenea, inspectorii OPC recomanda ca in astfel de cazuri consumatorul sa pastreze bonul emis de vanzator si sa se prezinte cu marfa la sediul institutiei sau sa contacteze un reprezentant al institutiei la numarul de telefon al dispeceratului.

» Inspectorii OPC Constanta au descoperit nereguli grave in Pi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția presei maghiare după Belgia - România 2-0: „Toate planurile lor au ajuns la gunoi”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Presa maghiară a analizat partida , disputată pe RheinEnergieStadion din Koln, în etapa a doua a fazei grupelor de la Euro 2024. Golurile lui Youri Tielemans, din minutul 2 și al lui Kevin De Bruyne (80') au fost decisive. - presa din Ungaria după B

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 5 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 18 minute
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 4 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 4 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 10 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°