Steaua şi Dinamo, grohăitoarele fuduliei maxime din fotbalul românesc, au reuşit cea mai jegoasă avancronică a meciului Franţa - România. Nicicând altcândva cele două echipe nu au reuşit o definiţie atât de perfectă a penibilului cum au reuşit la finalul săptămânii trecute. Sigur, este corectă şi observaţia conform căreia nici n-ar fi existat premisele vreunui meci mai acătării. Cele şase succese consecutive cu care Steaua se lăuda în preliminariile europene pot fi mai degrabă trecute în cârca unor adversari şchiopi şi nicidecum în contul vreunei comportări merituoase a bergodienilor. Nici dinamoviştii nu se puteau lăuda că au reuşit cumva să evite gropile în traseul lor din acest sezon. Am îndrăznit să sperăm însă că tradiţionalul derby va stârni amibiţii capabile să salveze prin surpriză premisele sumbre. N-a fost să fie aşa. Băieţii ăştia condamnaţi să poarte însemne de stelişti sau de dinamovişti nu mai au nici memorie. Vin de nicăieri. Nici măcar nu ştiu încotro se îndreaptă şi nici nu are cine să le dea deşteptarea. Gradaţii puşi să le numere cadenţa odihnesc şi ei într-o neghiobie fără cusur. Dovadă că n-au priceput nimic din ceea ce s-a întâmplat în terenul de joc la meciul Steaua - Dinamo şi, în consecinţă, după finalul jenantei întâmplări considerate impropriu fotbalistice, au comentat doar rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj.

Borcea, până mai ieri copleşit de suferinţe iremediabile, dărâmat în durerea sa de dinamovist şi sleit în buget, s-a trezit din nou în beţia roz a promisiunilor. Everestul îi face concurenţă fără nici o şansă. Are echipă, are valoare, campionatul e ca şi câştigat şi abia aşteaptă să-şi stingă setea cu şampania Ligii Campionilor. Printre picături mai are de rezolvat o singură problemă. Să-l salveze pe Răzvan Lucescu prin împrumut de competenţă. Adică să-i facă lotul în care rezervele pot să nu fie de la Dinamo, să-i f