Mesajul a fost trimis. Multumesc!

40 de ani de putere

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Liderul libian, Muammar Kadhafi, şi-a lansat cu mare fast, la Tripoli, festivităţile care marchează 40 de ani de când este la putere, "ghidul revoluţiei" oferindu-şi o ceremonie asemenea celei din deschiderea unei Cupe Mondiale de fotbal.

Punctul culminant al festivităţilor va fi un spectacol de 90 de minute, care va avea loc diseară în centrul capitalei, Tripoli, şi la care vor participa 800 de dansatori. La eveniment au fost invitaţi lideri arabi, africani şi latino-americani, principalele străzi fiind împodobite cu becuri multicolore, iar pereţii, acoperiţi cu fotografii şi cu lozinci în onoarea lui Kadhafi.

SFIDĂRI

Kadhafi a obţinut la 20 august eliberarea libianului condamnat pe viaţă pentru atentatul de la Lockerbie (soldat cu 270 de morţi în 1988), iar preşedintele elveţian i-a prezentat scuze pentru că fiul său, Hannibal, a fost acuzat de rele tratamente asupra personalului unui hotel din Elveţia. Înainte de a sărbători revoluţia care l-a adus la putere la 1 septembrie 1969, Khadafi a inaugurat, împreună cu premierul italian, Silvio Berlusconi, lucrările la o autostradă.

Această a 40-a aniversare produce disconfort ţărilor europene, care se feresc să îşi afişeze apropierea faţă de un fost paria al comunităţii internaţionale.

Liderul libian, Muammar Kadhafi, şi-a lansat cu mare fast, la Tripoli, festivităţile care marchează 40 de ani de când este la putere, "ghidul revoluţiei" oferindu-şi o ceremonie asemenea celei din deschiderea unei Cupe Mondiale de fotbal.

Punctul culminant al festivităţilor va fi un spectacol de 90 de minute, care va avea loc diseară în centrul capitalei, Tripoli, şi la care vor participa 800 de dansatori. La eveniment au fost invitaţi lideri arabi, africani şi latino-americani, principalele străzi fiind împodobite cu becuri multicolore, iar pereţii, acoperiţi cu fotograf

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 31 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum 50 minute
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°