Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principele Radu Duda se retrage, învins de societatea civilă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Principele Radu Duda s-a retras astăzi din cursa prezidenţială, susţinând că prin abandonul său bătălia pentru cucerirea Palatului Cotroceni se va transforma într-o lupă între "clanuri". Principele consort susţine că a luat această decizie "cu părere de rău, dar cu speranţă pentru viitor". După modelul lui Emil Constantinescu, care se retrăgea din cursa prezidenţială, în 2000, pe motiv că a fost învins de sistem, Radu Duda susţine că este victima dreptei româneşti, a societăţii civile, a mediului de afaceri şi a presei, care nu au sprijinit proiectul său politic.

Băsescu are stânga în buzunar

"Cum stau lucrurile astăzi: Stânga politică este în buzunarul prezidenţial. Dreapta politică a ales să ignore proiectul Casei Regale, crezând ca astfel va avea un câştig politic pe termen scurt", explică Radu Duda, într-un comunicat de presă.

"Va fi o repetare a greşelii din 1997. În mod normal, demersul de însănătoşire a instituţiilor statului ar fi trebuit să-l facă mediul de afaceri, corifeii societăţii civile şi mass-media solidari cu proiectul meu. Nu s-a întâmplat aşa", adaugă acesta.

Radu Duda mai crede că, în urma retragerii sale din cursa pentru Palatul Cotroceni, intelectualii români, cei mulţi şi anonimi, "vor suferi o nouă porţie de umilinţă", iar viitorul preşedinte ce va fi ales din rândul politicienilor, indiferent de numele şi culoarea politică pe care le va avea, va acţiona numai în interesul partidului său, al grupurilor de interese şi în detrimentul instituţiilor statului.

Principele consort îşi justifică totuşi speranţa în viitor prin faptul că "România profundă" ar cunoaşte proiectul său politic, construit în jurul ideii de stat, bazat pe etică şi profesionalism.

El îi mulţumeşte Regelui Mihai pentru binecuvântarea ce i-a dat-o atunci când a decis să candideze. "Majestatea Voastră, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar / Cinci persoane din autoturism, rănite, trei fiind inconştiente / 20 de oameni, în autocar

News.ro acum 13 minute
Autorităţile au activat, joi seară, Planul Roşu de Intervenţie în judeţul Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar. UPDATE: ”În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din auto), 3 dintre acestea inconştiente. Pers

Accident tragic la Botoșani Un copil de un an a murit după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl lui

Ziua Constanta acum 16 minute
Un copil de un an a murit, joi, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în cur

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 4 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum 25 minute
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de o mașină, de față cu soția și copilul

Ziua News acum o ora
O vacanță în Turcia s-a sfârșit tragic pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de mașina de teren care trebuia să îi ducă pe el, soția și copilul într-o aventură pe munte. Văduva a povestit la Digi24 cum șoferii conduceau agresiv pe drumur

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°