Fan al lui Lobonţ, al cărui tricou îl are în vitrina sa cu trofee, Vlad vrea să fie un portar la fel de mare, dar în paralel practică şi arbitrajul. Vlăduţ Andriucă a crescut cu un fotbalist în casă, tatăl său Costel Andriucă fiind jucător la Pandurii iar în prezent antrenor la Centrul de copii. Cum toată ziua se vorbea de fotbal nu putea decât să aleagă o carieră în acest domeniu. A încercat mai întâi cu fotbalul iar acum continuă cu arbitrajul. În familia Andriucă doar mama nu a jucat fotbal, dar la meciurile soţului sau fiului era deseori prezentă ca susţinător. Tatăl lui Vlad a încercat să-l atragă de mic către fotbal şi a şi reuşit dar în primă fază totul a fost un eşec. Micuţul Vlăduţ refuza să alerge. La nouă ani l-a dus la şcoala de fotbal Ştiinţa a lui Doru Mihuţ ca jucător de câmp dar după prima zi de alergare s-a cam speriat şi a renunţat. „Aveam nouă ani, am ajuns la un antrenament fizic şi am renunţat la idee” poveşteşte Vlad care are 19 ani şi deja zece ani de fotbal.

După primul eşec tatăl a mai făcut o încercare. „Am zis că dacă vrea să mă duc la fotbal să ma lase portar” spune acum Vlad constatând că s-a cam păcălit şi că avea să muncească mai mult: „Am prins drag de poartă cu timpul dar mi-am dat seama că e mai greu decât să fi jucător. Postul e complex şi cred că am luat ţeapă fugind de alergare.” Ultimii doi ani de juniorat l-a avut antrenor pe tatăl său. „A fost foarte bine să lucrez cu tata, trecând peste faptul că mai luam câte una la vestiar şi mă mai certa. Era perfecţionist şi dacă eu greşeam ceva i se reproşa lui” povesteşte Vlad. Grupa din care a făcut parte a fost una de excepţie la Pandurii, anul acest a încheind pe locul I în serie.

Crede că ar putea ajunge un mare arbitru

În urmă cu doi ani a mers şi la cursurile de arbitri urmând o altă pasiune a tatălui său, fost arbitru de fotbal.  „Am avu