Dacă alegerile de duminică încheie un capitol din istoria post-belică a Japoniei, nu e totuşi cazul să anticipăm mari răsturnări.

Japonezii au votat schimbarea. Votul a fost mai degrabă de protest, decât unul pozitiv; protest împotriva Partidului Liberal Democrat (LDP), conservator, care guverna de 54 de ani (cu o mică întrerupere de câteva luni) şi care dădea semne de uzură după o lungă perioadă de stagnare economică. Partidul a dat trei premieri în ultimii trei ani, nici unul capabil să oprească declinul. Aşadar, cutremurul politic previzibil s-a produs. Îndelungata hegemonie a unui partid a luat sfârşit.

Dar dincolo de acest pas înainte, nu e clar ce fel de schimbare doreşte electoratul. Japonezii sunt conservatori, nu agrează mutările abrupte. Mulţi râvnesc după prosperitatea anilor ’80, când se credea că Japonia (şi nu China) va ajunge să depăşească din punct de vedere economic SUA. Modelul bazat pe exporturi a fost preluat însă şi de alţii, a intervenit globalizarea şi ceasul nu mai poate fi dat înapoi.

Japonia are o mare problemă demografică: din ce în ce mai mulţi pensionari (în general cu recorduri de longevitate), şi din ce în ce mai puţine braţe de muncă, datorită natalităţii scăzute. Roboţii care înlocuiesc tehnicienii pe banda de asamblare nu contribuie la fondul de pensii. Societatea japoneză, omogenă din punct de vedere etnic, este încă nepregătită să deschidă porţile imigraţiei pentru a compensa acest dezechilibru. Să adaugăm că Japonia are o uriaşă datorie publică raportată la PIB, care va trebui ţinută în frâu prin sacrificii, trecute însă sub tăcere în platformele cu care s-a defilat în alegeri. Electoratul înţelege acest lucru, dar fiind preocupat de cum vor evolua pensiile, asigurările de sănătate şi siguranţa locului de muncă, vrea să creadă în miracole.

Câştigătorul scrutinului, Partidul Democra