Ce rost are sa ne ascundem dupa deget: in mare, toti se cred ceea ce nu sint "...Dar uite, tot vorbind despre sosii, ne-am indepartat de subiectul Kant. Da, l-am adus aici, la presedintie, pe Immanuel Posed, ca sa zic asa, un Kant, unic in felul sau, mai putin batatorit de catre asa-zisii cercetatori, care desi isi vira nasul peste tot, se calauzesc dupa tot felul de prejudecati atunci cind trebuie sa reconstituie un personaj istoric si nu ies niciodata din tipare... Nu vor sa-si asume nici un risc, livrind publicului nu personaje vii, ci niste paiate. Du-te la Muzeul de la Londra si vei vedea ce fel de Kant e acolo. In ce ma priveste, m-am ferit cit mi-a stat cu putinta de rutina, reusind, in cele din urma, sa reconstitui un Immanuel Kant insolit, cu o alura nu clasica, ci postmoderna. Poftim, uite-te in dreapta ta, e aici in apropiere". Mi-am adincit din nou ochii in salon si, intr-adevar, am vazut in coltul pe care mi-l aratase presedintele Letinski un tarc din plasa de sirma, proaspat vopsit in alb, in care se afla o mogildeata. "Cum, nu-l recunosti pe parintele ratiunii pure?", ma intreba presedintele, mimind naivitatea... "E Kant in carne si oase, zise el, ce-i drept, un Kant ajuns la o virsta cind ratiunea nu te ajuta la nimic..." "Nu vad pe nimeni care sa semene cu Kant", am indraznit sa spun. "Ia auzi, exclama presedintele, ridicindu-si miinile in aer, adresindu-se parca nu mie, ci unui interlocutor aflat undeva prin preajma noastra... Nu vede. Pai, pune-ti ochelari de cal pe ochi, mai frate, si ai sa vezi!", ma lua presedintele peste picior. Cum ramasesem uimit in loc, nestiind ce raspuns sa-i dau, pufaind din havana, presedintele isi continua peroratia pe un ton neutru, in care se putea citi totusi o oarescare veselie: "Priveste-i, te rog, teasta, daca o putem numi astfel, spuse presedintele, e goala sau aproape goala. Vidata parca de orice gind. Dar nu si