Constantin Adascalitei si Constantin Simirad • Impartirea atributiilor vicepresedintilor din Consiliul Judetean Iasi a starnit o noua disputa intre Constantin Simirad si Constantin Adascalitei, presedintele si vicepresedintele institutiei • Simirad a sustinut ca Adascalitei nu stie ce atributii are, in timp ce vicepresedintele spune ca Simirad il faulteaza in mod voit
Impartirea atributiilor vicepresedintilor din Consiliul Judetean (CJ) Iasi a starnit o noua disputa intre Constantin Simirad, presedintele institutiei, si Constantin Adascalitei, vicepresedintele CJ Iasi. Desi a impartit atributiile vicepresedintilor atat pentru Adascalitei, cat si pentru Constantin Serban, seful CJ s-a aratat nemultumit de atitudinea primului. Conform presedintelui, Adascalitei nu stie ce atributii are pe post. "Adascalitei nu a stiut ce atributii avea si a vorbit in necunostinta de cauza. Ele au ramas aceleasi, dar el vorbeste fara sa stie. El raspunde si de transport, dar atunci cand a fost scandalul din Ciurea nici macar nu a fost acolo, m-am dus eu", a spus Simirad. Acesta a mai precizat si ca Adascalitei nu a reusit sa se ocupe de anumite sarcini. "Presedintele rezolva problema si nu vicepresedintele. Oricum, el nu face nimic, chiar daca are atributii", a adaugat presedintele CJ Iasi. In schimb, vicepresedintele Adascalitei a sustinut ca presedintele CJ nu incearca decat sa-l puna intr-o lumina proasta. "El doreste, indirect, sa subevalueze activitatea mea. Il rog pe domnul presedinte sa aleaga: atunci cand am fost competent si cand i-am stat alaturi timp de 12 ani sau, acum, de 6 luni, cand din cauza unor divergente s-a ajuns la aceasta situatie. In ceea ce priveste Serviciul de Transport Judetean, eu nu pot face mare lucru daca documentele nu ajung la mine. Sa am acces la el, si atunci mai vorbim. Nu am cum sa gestionez proiectele daca nu am hartiile in fata"