Dragă Bogdan, Sincer să fiu, nu-mi amintesc mai nimic din Dublul lui Dostoievski. M-ai făcut curios, aşa că îl voi reciti cît de curînd. Aştept cu nerăbdare şi proza scurtă a lui Nabokov, pe care ştiu că o pregăteşti spre editare. Vreau să revin, însă, la scurta mea demonstraţie din scrisoarea precedentă. Ar trebui să fac un mic rezumat. Suspiciunea mea era legată de opiniile despre literatură ale lui Nabokov. Prima mea teză se referea la inconsecvenţa lui Vladimir Vladimirovici în ale sale Lecţii de literatură: conceptul de filistinism intră în contradicţie cu „estetismul“ propovăduit de el, iar dispreţul faţă de „derapajul social“ al unor scriitori nu este un argumentat suficient. A doua teză era legată de funcţia poeziei, genul literar de care Nabokov era îndrăgostit. Eu susţineam, pornind de la textele lui Şalamov, că în Gulag, acolo unde dispare politicul, poezia este cea care umanizează şi salvează. Cu alte cuvinte: în „iad“, funcţia ultimă a poeziei este una politică. Întrebarea mea, la care am rămas dator cu un răspuns, era următoarea: dacă în „iad“ poezia nu are o funcţie estetică, ci una politică, oare care este funcţia ei în „rai“?

Să o luăm în bună tradiţie occidentală. În teologia creştină, „cetatea lui Dumnezeu“ seamănă mult cu forma de organizare a „cetăţii umane“. Puterea divină dă decrete, îngerii-birocraţi le execută, iar supuşii îndeplinesc sau încalcă aceste decrete divine. Cine nu ascultă ordinele divine se transformă într-un „slujitor al Diavolului“, iar cine le îndeplineşte devine parte a „Militia Christi“, cum ar zice Augustin. În angelologia occidentală, îngerii sînt un instrument politic al divinităţii. Ei sînt ordonaţi pe ierarhii, ministere şi funcţii. Castelul lui Kafka se înscrie în această tradiţie occidentală de reflecţie teologico-politică. Kafka reuşeşte să ne arate că „birocraţia terestră“ poartă încă aura angeli