Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima de vacanţă creşte salariul

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 septembrie 2009 ·

În luna iulie, salariul mediu net pe economie a crescut cu 11 lei faţă de luna iunie, până la 1.390 lei.

În iunie, câştigul salarial mediu net urcase cu 1,7% (23 lei) faţă de luna mai, până la 1.379 lei.

Câştigul salarial mediu brut a fost de 1.901 lei în iulie, în creştere cu 0,7% peste nivelul din luna iunie.

Majorarea salariului s-a datorat primelor de vacanţă, a altor drepturi salariale suplimentare şi a producţiilor mai mari, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Deşi salariul mediu a sporit în luna iulie, ritmul anual de creştere a câştigurilor salariale a scăzut la 6,3%, după ce în luna iunie acest indice a fost de 8,3% în iunie.

Indicele anual al preţurilor de consum, s-a cifrat la 5,06% în iulie. Astfel, puterea de cumpărare nu s-a diminuat, potrivit INS. Din salariu mediu încasat în luna iulie, românii au putut achiziţiona cu 26,3% mai multe bunuri şi servicii decât în luna octombrie 1990.

Mai productivi

Datele publicate de INS arată că productivitatea muncii a crescut în unele sectoare ale economiei, peste ritmul de creştere al salariilor. În intervalul iunie 2008-iunie 2009, creşterea productivităţii muncii în industrie a fost de 12,7% .

În industria prelucrătoare, productivitatea muncii a avansat cu 15,2%, pe fondul reducerii numărului de posturi din acest sector.

Raportat la octombrie 1990, puterea de cumpărare a câştigului salarial mediu era cu 26,3% mai mare în iulie 2009.

Majorări

Cele mai mari salarii nete au fost plătite în iulie în activităţile de transporturi aeriene, respectiv 3.400 lei, iar cele mai mici în industria de prelucrare a lemnului, adică 807 lei, potrivit INS.

În iulie au fost înregistrate majorări ale câştigului salarial mediu net de 17,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produs

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 56 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 56 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 49 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 56 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°