La un bărbat, nevasta... zice o gluma amară, cu largă acoperire în realitate.

La femei... o, Doamne, câte detalii o iau prin surprindere, câte transformări, ce tragedie sau uluitoare descoperire a unei variante mult mai bune a ei...

Am împlinit 40 de ani cu un fel de reţinere, de parcă nu voiam să intru pe singura uşă deschisă din fatza mea... Eram sătulă de clişee pe care le-am văzut în toate revistele glossy ş "Acum mă simt cea mai împlinită, acum mă simt cea mai femeie"... Eram convinsă că-i doar o replică de acoperit "urmele" trecerii timpului. Şi mai ales ale tristeţii că ţi-a trecut tinereţea prea repede...

Dar, la naiba, unde mi-o fi vârsta, în afară de buletin?! În cele câteva riduri de la ochi, pe care le ştiu de când s-au născut pe zâmbetul meu? În cele 5 kg în plus, pe care le-am nimicit cu sport şi cu mult mai mult calm? În câteva fire albe de păr pe care le "ascund" la coafor?... În felul în care iau decizii?!... În felul în care mă simt cea mai iubită femeie din lume? În privirea cu care copilul meu îmi spune că-s cea mai frumoasă?...

Nu ştiu unde mi-e vârsta şi nici bătrâneţea aceea celebră, pe care o vom primi toţi, oricât ne-am împotrivi. Deocamdată n-o simt, n-o înţeleg. Nici măcar n-o aştept şi nici nu mai zăbovesc în oglinzi, ci trec. Ştiu că prima scuză a unei femei îmbătrânite prematur e despre necazurile vieţii, despre sărăcie şi griji, despre nenoroc şi neiubire. Şi de multe ori e aşa. Dar prima explicaţie despre femeile încă frumoase şi tinere la vârste înaintate nu e doar bisturiul sau viaţa de lux, nici lipsa grijilor şi prezenţa bărbatului potrivit.

E mult mai mult decât o educaţie în care s-a precizat la timp şi răspicat că o femeie nu va rămâne frumoasă decât dacă va avea grijă de ea. Decât dacă va face sport, nu la săli scumpe şi nici cu antrenori personali, ci acasă, în baie sau în su