Cu ziarele în mînă, Fănică i-a făcut o vizită exagerat de matinală judecătorului. L-a găsit la micul dejun. Omul legii mîncase primul ou, dintre cele două cu care îşi începea ziua - unul la pahar, iar celălalt fiert tare. Fănică se trezise de la patru dimineaţă - băuse cafea cu rom fără zahăr împreună cu Ion chelnerul care o şi pregătise cum ştia el. Luaseră apoi ziarele la citit şi au ridicat ochii unul spre celălalt după ce au văzut titlurile groase de sus, cele care în ultimele luni nu mai anunţau nimic bun. La Tribunalul Poporului începuse procesul ziariştilor naţionalişti acuzaţi de crime de război. Bine dispus, chelnerul i-a spus că dacă procesul ăsta merge înainte nu va mai avea cine să scrie ziarele. Erau înşiraţi acolo Stelian Popescu proprietarul "Universului", Pamfil Şeicaru de la "Curentul", Mircea Grigorescu de la "Vremea", başca legionarii care scăpaseră de puşcărie în timpul Mareşalului şi poetul Radu Gyr. Ionică era de părere că unii dintre ceilalţi, mai mărunţi, se rugaseră de tribunalul ăsta să-i acuze şi pe ei, ca să nu treacă de proşti în ochii cititorilor. Lui Fănică nu-i venea să rîdă. Ce era ăla Tribunal al Poporului? Ionică nu ştia nici el prea bine. Poate că era ceva ca la americani, cu juraţi, deşi mai degrabă o fi ca la tribunalele ruşilor, unde, cică, dreptatea se făcea pe picior.

Până s-a făcut o oră cît de cît cuviincioasă s-a mai dus Fănică în bucătăria restaurantului să adulmece oalele cu ciorbă şi cratiţele în care fierbeau mîncărurile cu sos. Miroseau bine, ceea ce l-a mai înseninat puţin. Băieţii de peron ieşiseră la treabă. S-a dus la unul dintre ei, pe care-l luase de probă, şi i-a cerut un covrig, să-l vadă cum se descurcă. Duţulică ăsta avea 13 ani. Maică-sa rămăsese văduvă cu vreo două luni înainte de sfîrşitul războiului. Venise la el cu băiatul de mînă, să i-l dea de pricopseală. Duţulică ar fi vrut să int