PSD ramane la guvernare, dar tensiunile dintre cele doua partide care conduc tara au ajuns ieri la o cota inimaginabila in urma cu cateva luni.
Liderul PSD, Mircea Geoana, l-a acuzat ieri pe presedintele Traian Basescu ca urmareste sa fraudeze alegerile prezidentiale (inclusiv prin preluarea controlului asupra Ministerului de Interne, condus acum de Dan Nica, PSD), in vreme ce surse guvernamentale, citate de Mediafax, sustin ca premierul Emil Boc (PD-L) avea miercuri seara pe masa decizia de revocare a ministrului social-democrat al educatiei, Ecaterina Andronescu, in cazul in care aceasta nu ar fi fost de acord cu proiectul privind educatia pe care Executivul isi va angaja raspunderea in fata Parlamentului.
Intr-un for de decizie extins, organizat la Calinesti, Arges, liderul PSD, Mircea Geoana a sustinut ca Romania nu are nevoie in acest moment de criza economica si de o criza politica, dar a punctat: PSD are un parteneriat cu PD-L, nu cu Traian Basescu.
"Ramanerea noastra la guvernare depinde foarte mult de descatusarea de Traian Basescu a acestui partid", a sustinut Geoana intr-o declaratie 100% electorala.
Protestul PSD, redus la tacere
La capatul unei sedinte de peste 10 ore Emil Boc a anuntat, in noaptea de miercuri spre joi, angajarea raspunderii Guvernului pe trei proiecte de lege - legea salarizarii unice, legea restructurarii agentiilor guvernamentale si codul educatiei. Premierul nu a tinut seama de protestul PSD fata de acest ultim proiect (social-democratii vor ca el sa fie promovat prin dezbatere parlamentara), iar ieri, intr-un for extins de conducere a partidului, ipoteza iesirii de la guvernare a fost exprimata de mai multi lideri ai partidului, ipoteza respinsa insa de Adrian Nastase, Ion Iliescu si chiar Geoana.
Mai mult, dincolo de acuzatiile la adresa lui Basescu, potrivit carora acesta urmareste f