Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cantina Liceului Sanitar, modernizata cu o investitie de 500.000 euro

Publicat in Ziua Constanta, vineri 4 septembrie 2009 ·

În 2007, SC Arimex Comexim 2000 SRL Bucureşti a câştigat licitaţia pentru serviciul de catering şi distribuţie alimente, organizată de fostul spital municipal

La doi ani de atunci, reprezentantul societăţii a dorit să se extindă şi să colaboreze cu mai mulţi clienţi. Datorită profesionalismului şi serviciilor de calitate recunoscute de pacienţii Spitalului de Boli Infecţioase sau de persoanele care au fost internate vreodată în secţiile exterioare ale Spitalului Clinic Judeţean, ofertele clienţilor nu au întârziat să apară. Aşadar, reprezentanţii firmei au dorit să se extindă şi să colaboreze cu mai multe instituţii sau unităţi de învăţământ, nu numai cu spitalele. Iar în urmă cu o săptămână, managerul firmei Arimex Comexim 2000 a găsit un spaţiu care-i va permite să-şi dezvolte afacerea. Este vorba despre cantina Liceului Sanitar, în care se vor investi circa 500.000 euro pentru reabilitarea de la zero. Unitatea nu mai avea aviz de funcţionare de patru ani şi exista riscul prăbuşirii, însă chiar şi aşa, elevii nu erau împiedicaţi să ia masa în condiţii mizere, existând în permanenţă riscul producerii unei tragedii. La iniţiativa reprezentantului firmei de catering, angajaţii Institutului de Proiectări din Constanţa s-au deplasat la faţa locului şi au dispus începerea de urgenţă a lucrărilor pentru punerea în siguranţă a clădirii. Cantina, care va deservi elevii din internatul Liceului Sanitar, dar va colabora şi cu alţi clienţi, va fi una la standarde europene, unde persoanele din bucătărie vor fi monitorizare video, iar cei care vor dori vor putea urmări on line activitatea lor pentru a fi evitate orice fel de suspiciuni. SC Arimex Comexim 2000 va reabilita de la zero unitatea, aşa cum s-a întâmplat în 2007 şi cu cantina din Spitalul de Boli Infecţioase. În noul proiect, va investi circa 500.000 euro, cantina putând fi dată în folosinţă în maxim două lu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 26 minute
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

[P] Partidul Social Democrat, rol crucial în aderarea la UE și NATO. Strategia în viitorul Parlament European

HotNews acum 20 minute
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate. Uniunea

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 33 minute
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Care sunt beneficiile nete ale integrării României în UE

Adevarul acum 31 minute
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 3 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Petrolul Ploiești, anunț oficial - Un fost mare fotbalist este noul antrenor al echipei

HotNews acum 3 ore
​La doar o zi după ce l-a demis pe Laszlo Balint, clubul Petrolul Ploiești a anunțat că noul antrenor al echipei este Mehmet Topal, fost căpitan al naționalei Turciei. Mehmet TopalFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia Mehmet T

Polițist de la Transporturi, reținut de procurorii DNA! Este acuzat de luare de mită și complicitate la trafic de influență

Ziua Constanta acum 57 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 iunie 2024, față de Emanuel Perde, agent de poliție în cadrul Sec

George Simion anunță că i s-a deschis un nou dosar penal. Liderul AUR, acuzat de apartenența la un grup infracțional organizat

Gandul acum o ora
George Simion, președintele AUR, este vizat într-un al doilea dosar penal instrumentat de Parchetul General. Acesta este ulterior dosarului semnăturilor false pentru candidatura lui Silvestru Șoșoacă (în care Simion nu are deocamdată nicio calitate,

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°