Mesajul a fost trimis. Multumesc!

US OPEN: Santoro a jucat împotriva a 20 de lideri mondial. Nu şi cu Ilie Năstase

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

Marele tenismen Fabrice Santoro, care şi-a încheit cariera de Grand Şlem ieri seară, după ce a fost eliminat şi la dublu la US Open, deţine recordul de juca cu 20 de lideri mondiali din cei 24 din istoria ATP, Open Era.

Francezul care a şi zburat spre ţara sa unde îl aşteaptă soţia şi fiica în vârstă de opt ani, pe care n-a avut prilejul să o vadă în prima ei zi de şcoală, rememorează una dintre conversaţiile pe care le-a avut cu fostul nr. 1 , Yevgeny Kafelnikov, pe care nu l-a învins niciodată în cele şase întâlniri:

„Yevgeny Kafelnikov este un jucător rus care iubeşte tenisul, dar mai ales să vorbească. La un moment dat când câştigase a treia sau a patra partidă în tre noi, a venit la mine şi mi-a zis: Tu nu o să mă baţi niciodată, chiar dacă vei începe să joci bine sau dacă eu voi coborî în clasament. Niciodată n-o să mă învingi!” Şi a avut dreptate. Următoarea dată când ne-am întâlnit chiar m-am decis să-l înving pentru a-i arăta că o pot face, dar n-a fost să fie. Nu i-am purtat pică pentru ce a zis: acesta este Yevgeny”, a spus cel care a învins 17 din liderii mondiali.

În contrast cu un raport de meciuri câştigate-pierdute de 0-6 împotriva lui Kafelnikov, Santoro se poate mândri cu un scor de 3-4 în faţa lui Pete Sampras, cel care l-a şi numit pe francez, „Magicianul”, cu 3-3 în faţa lui Agassi şi 7-2 la Marat Safin.

John McEnroe, Bjorn Borg, Ilie Nastase şi John Newcombe sunt singurii lideri cu care Fabrice Santoro nu a jucat niciodată. Primul nr. 1 pe care l-a învins prima dată a fost Jimmy Connors, în 1992, la un turneu la Viena.

Santoro şi safin sunt aşteptaţi să joace ultimul lor turneu la BNP paribas Masters Paris în ultima săptămână a sezonului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 7 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 9 ore
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°