Patronul Stelei este tot mai nemulţumit de preşedintele Valeriu Argăseală, după ce fostul arbitru asistent şi team-managerul Marius Ianuli şi-au trecut în „palmares“ cea mai slabă campanie de achiziţii din ultimii ani. Rafal Grzelak, Krum Bibişkov şi Miguel Tininho, cei trei străini care au fost aduşi la Steaua în această vară, au zilele numărate în Ghencea. Deşi relaţia dintre Valeriu Argăseală şi Gigi Becali părea una fără cusur, patronul echipei din Ghencea se arată tot mai nemulţumit de performanţele celui poreclit „Agoniseală”.
Recent, latifundiarul l-a luat la bani mărunţi pe Argăseală, principalul motiv de nemulţumire fiind legat de campania de achiziţii din această vară, de care fostul arbitru asistent s-a ocupat împreună cu team-managerul „Mache” Ianuli.
„Îmi vine să bag 7-8 milioane de euro în transferuri acum, da’ cine să-mi aducă jucători? Argăseală? Mache?”, s-a plâns Becali acum câteva zile. Pe lângă managementul defectuos la nivel de achiziţii, patronul i-a reproşat preşedintelui şi starea deplorabilă în care se află gazonul de pe Ghencea, dar şi faptul că Bicfalvi n-a putut evolua în derby-ul cu Dinamo pentru că n-avea viză pe carnetul de jucător.
„Patronul a spus o realitate, nu mă supăr pe afirmaţiile sale”, a replicat cuminte Argăseală. Sătul de toate acestea, Gigi Becali este mai hotărât ca niciodată să angajeze un director sportiv, care să-i mai preia din prerogative lui Argăseală. „El va rămâne preşedinte, dar nu e un mare specialist pe probleme sportive”, susţine Becali.
Meme, Adi Ilie şi „Vamă“ l-au refuzat pe Gigi
După ce a renunţat destul de uşor la oameni precum Meme Stoica, Adi Ilie şi Mario Branco, Becali şi-a dat seama că a făcut o greşeală îndepărtându-i pe toţi specialiştii în fotbal de la club.
A încercat să o repare prin aducerea lui Dinu Gheorghe,