Între martie 1949 şi aprilie 1950, deveanul prin adopţie a fost deţinut politic în puşcăria terorii şi a supravieţuit mulţumită instinctului de conservare. Profil
Nascut. 24 septembrie 1923.
Studii. Facultatea de silvicultură.
Experienţă. Inginer în domeniul contrucţiilor forestiere.
Familie. Căsătorit, un copil.
„Fenomenul Piteşti”- faţa cea mai perversă a oprimării comuniste. O mie de studenţi ostili regimului comunist sunt închişi la un loc. Treptat, comunitatea de tineri deţinuţi se rupe în două. O parte devin victime. Cealaltă parte sunt torţionarii trecuţi în slujba Securităţii.
Instinctul de conservare îşi spune cuvântul, mutând permanent graniţa dintre cele două tabere. Miza? „Reeducarea” profundă în spiritul transformării „duşmanilor de clasă” în susţinători convinşi ai noii puteri comuniste. Metoda? Autorităţile dau mână liberă inventivităţii torţionarilor conduşi de demonicul Eugen Ţurcanu. De aici încolo, Infernul lui Dante pare o sală paşnică de bowling.
Umilinţe inimaginabile
Bătăi în toate chipurile posibile, umilinţe şi perversităţi inimaginabile, începând de la linsul closetelor sau îngurgitarea propriilor fecale, la montare unor scene religioase scabroase şi în final crima. Cei refractari au fost ucişi primii sau şi-au pus singuri capăt zilelor. Toţi cei care au scăpat de Iadul de la Piteşti, torţionari şi victime, au rămas pe viaţă amputaţi sufleteşte. La 59 de ani de la acele momente, fostul deţinut Mircea Cojocaru are lacrimi în ochi când povesteşte: „A fost ceva inedit şi monstruos. Pe suferinţa fizică au altoit siluirea morală. Cei credincioşi erau obligaţi să-şi bată joc de Dumnezeu, te obligau să-ţi torni mama sau sora, să spui cele mai ordinare lucruri despre tine însuţi ca să-i convingi că eşti reeducat. Rezultatul final era completa dezumanizare