Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii care vor meditaţii, vor putea face acest lucru în cadrul şcolii

Publicat in Adevarul, luni 7 septembrie 2009 ·

Noua formula a legilor educaţiei, pe care Guvernul Boc îşi va asuma răspunderea peste opt zile, prevede posibiliatea şcolilor de a da meditaţii înn cadrul proiectului "Şcoala după şcoală". Meditaţiile, atât de înrădăcinate în relaţia dintre profesori şi elevi, ar putea deveni apanajul unităţilor de învăţământ. Astfel, orice părinte care consideră că micuţul său are nevoie de mai multă muncă pentru a face faţă programei şcolare va putea, în schimbul unei taxe, să-şi trimită copilulul la meditaţii, ţinute chiar în incinta şcolii, potrivit proiectului de legi ale educaţiei, pe care Guvernul îţi va asuma răspunderea peste opt zile.

Instituţionalizarea meditaţiilor se va face prin programe de genul "Şcoală după şcoală", acre vor fi finanţate de către Ministerul Educaţiei, printr-un program naţional, care va stabili şi metodologia prin care unităţile de învăţământ şi autorităţile locale asigură condiţiile necesare pentru servirea mesei, activităţi recreative şi de învăţare, inclusiv normarea personalului implicat. Numărul orelor supliementare nu  poate fi mai mare de opt. De altfel, proiectul de act normativ trimis astăzi în Parlament propune limitarea orelor petrecute la şcoală la 20, pentru învăţământul primar şi la 30, pentru învăţământul secundar. Învăţământul obligatoriu este stabilit la 13 clase

Interzis la proteste pentru elevi

Elevii vor trebui să găsescă noi modalităţi de a-şi manifesta nemulţumirea faţă de profesori sau şcoală, deoarece, potrivit legilor educaţiei, nu au voie să organizeze şi să participe la acţiuni de protest, dacă acest lucru afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau recvenţa la cursuri. De asemenea, generaţia SMS va trebui să ţină închise telefoanele mobile în timpul orelor. Legile edcaţiei conţin şi o serie de măsuri de bun simţ, precum interzicerea consumului de droguri sau băuturi alcoo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum o ora
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Clotilde Armand, apel pentru renumărarea voturilor. „Ciolacu şi Ciucă sunt părtaşi la cea mai mare fraudă electorală după 1946”

HotNews acum 55 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut joi renumărarea voturilor, susținând că are dovezi că scrutinul din 9 iunie a fost fraudat și că va depune dovezile la Parchetul General. Membra USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum o ora
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 4 ore
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Percheziţii în România, după ancheta din Franţa, pentru destructurarea grupării Umbrella Security

Mediafax acum 4 ore
Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac percheziţii în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Franţa, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security. Au fost identificate victime din ma

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°