Naţionala a remizat după un meci în care dăruirea şi atitudinea au echilibrat diferenţa de valoare. 75.000 de spectatori în tribună şi o mare de steaguri alb-roşii-albastre. Se cântă „Allez les bleus!“ dar o mie de români încearcă să facă şi ei faţă cu tradiţionalul „România! România!“. Sunt dominaţi, aşa cum vor fi dominaţi şi tricolorii pe gazon. Diferenţa de 170 de milioane de euro dintre loturile celor două echipe se vede din start. Henry îl ameţeşte pe Maftei, Apostol şi Ghioane trag de Gourcuff, Gallas îi ia faţa lui Surdu la orice minge. Pe margine, lângă Răzvan Lucescu, Mutu îşi sprijină falca dreaptă de mână. E gestul omului care nu are nimic de zis. Nici Adi nu mai spune nimic echipei naţionale de vreun an şi jumătate.

Citiţi şi:

Răzvan Lucescu: „Am suferit mult pe benzile laterale“Ne trebuie şase din şase pentru urna a doua

România e dominată clar, dar Coman are mănuşi de aur. Respinge un şut viclean al lui Henry, apoi e din nou provindenţial la şutul lui Gignac. „Portarul românilor a făcut minuni“, avea să spună după meci fundaşul lui Manchester United, Patrick Evra. Şi Henry e de aceeaşi părere: „România are un portar mare“.

Atacuri de ocazie

Ai noştri calcă pentru prima dată în careul lui Lloris abia în minutul 18. N-a fost nicio ocazie, ci doar un presing al lui Marica, mai mult de imagine. Pe marginea terenului, Răzvan îşi îndeamnă echipa să stea sus.

„Era important să suportăm presiunea gazdelor. E clar că Franţa are o echipă mult mai valoroasă decât a noastră. În prima repriză i-am lăsat prea uşor să-şi construiască atacurile“, a spus selecţionerul la final. Vocea lui Răzvan în teren e Rădoi, iar mintea e Chivu. Amândoi se strâng în faţa lui Coman şi mătură tot ce prind, aruncându-se ca nebunii în faţa mingilor controlate de francezi.

Coman, finul numă