Rezultatul meciului Franţa - România este de o cumsecădenie extraordinară. Egalul obţinut de trupa lui Răzvan Lucescu ne linişteşte din toate punctele de vedere. Ne linişteşte pentru că am scăpat de chinuiala tembelă a calculării şanselor de calificare la turneul final al CM, acele şanse care, nu-i aşa?, matematic care va să zică mai existau şi ele alimentau chiar şi mincinos speranţa oarbă.
Foarte bun este rezultatul de la Paris şi pentru liniştea în care Răzvan Lucescu îşi poate antrena echipa în vederea viitoarelor preliminarii. De-acum, românaşii nu mai au nici o apăsare, ceea ce mă face să cred mai apăsat în spectacole mai reuşite în meciurile cu Austria şi Serbia.
Cumsecădenia rezultatului de la Paris nu funcţionează decât pe felia de şansă a românilor. Acelaşi rezultat de egalitate îl îngroapă pe Reymond Domenech într-o adâncă dezamăgire. O dezamăgire care face din antrenorul francezilor un mic pricinos, un pricinos care recurge la scuze penibile. Zice Domenech că tristeţea sa de după meci a fost provocată de faptul că românii au marcat fără să ajungă vreodată la poartă. Poate că ceva dreptate are graseiatul în ceea ce ne priveşte. Dar noi ştim să ne tratăm şi singuri.
Cred că Domenech ar fi trebuit să vorbească mai degrabă despre marea sa reuşită de a îngropa în mediocritate marea adunătură de vedete din care şi-a croit echipa. Dacă situaţia în care au ajuns Les Bleus n-ar fi albastră rău de tot, autogolul lui Escude (excusez-moi, Escude) ar fi trebuit reparat prin multele reuşite de care erau bănuiţi multimilionarii fotbalului european. În timp ce ultima rezervă introdusă în teren de Domenech a fost Karim Benzema, jucător pe care Real a plătit în această vară vreo 40 de milioane de euro, Răzvan Lucescu apela la Mihai Roman, fotbalist doar dezinvolt şi braşovean. Edificator, nu?
Răzvan Lucescu a formulat prot
