Medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena, „Şela“ se află de câteva zile în Qatar, unde va antrena. Component de bază al lotului olimpic de gimnastică al României, Răzvan Şelariu a ales să abandoneze activitatea competiţională înainte să împlinească 27 de ani. „Adevărul Sporturi“: Când ai călcat pentru prima dată în sala de gimnastică şi în ce împrejurări s-a întâmplat asta?
Răzvan Şelariu: Am intrat pentru prima dată în sala de gimnastică pe când aveam doar cinci ani şi jumătate. Tatăl meu a observat că sunt un copil plin de energie, neastâmpărat, mă urcam peste tot şi mă căţăram în copaci. Atunci, m-a luat de mână şi m-a dus la club, la regretatul Sandu Cheşcaş. De atunci, am stat mai mult în sala de gimnastică.
Când ai participat la primul concurs şi când a venit prima medalie?
Am fost pentru prima dată la un concurs în 1993. Se întâmpla asta la Cluj, acolo unde am fost cu echipa Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa şi am câştigat medalia de bronz. A fost primul concurs şi prima medalie câştigată.
Înainte de a absolvi „şcoala reşiţeană de gimnastică”, ai fost cooptat în Lotul Olimpic de seniori. Cum l-ai convins pe Dan Grecu?
În 2001 am fost cooptat în Lotul Olimpic de seniori. Mi‑aduc aminte că încă nu împlinisem 18 ani şi eu concuram la Campionatele Mondiale de seniori. Am fost singurul sportiv junior care a participat la Mondiale. Am ajuns acolo după o muncă titanică.
Retragerea ta a surprins pe toată lumea. Care sunt adevăratele motive pentru care ai abandonat activitatea competiţională?
În primul rând a intervenit rutina. Toată lumea ştie că gimnastica este un sport greu şi uzura este foarte mare. Eu consider că mi-am făcut datoria faţă de sportul ăsta şi faţă de ţară şi, fiind curtat intens de cei din Qatar, am dat curs ofertei lor. Pentru mine,
