Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La TNB, "Toţi fiii mei" cu Victor Rebengiuc

Publicat in Jurnalul, marți 8 septembrie 2009 ·

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) deschide stagiunea 2009-2010 la data de 12 septembrie (la Sala Mare) cu spectacolul "Toţi fiii mei" de Arthur Miller, în care marele actor Victor Rebengiuc deţine rolul principal.

Montată foarte rar în România, piesa dramaturgului american Arthur Miller, "Toţi fiii mei", revine pe scena TNB după jumătate de secol: în toamna anului 1948, acest text era montat în premieră românească la Naţionalul bucureştean. Regizat de Ion Caramitru, spectacolul îi are în distribuţie, alături de Victor Rebengiuc, pe Sanda Toma, Dragoş Stemate, Costina Ciuciulică, Viavian Alivizache, Dorin Andone ş.a. Decorul poartă semnătura unuia dintre cei mai apreciaţi scenografi ai momentului, Dragoş Buhagiar. Cea de-a doua reprezentaţie este programată la 13 septembrie. După acest început, cu o piesă contemporană, va urma un text clasic: "Tartuffe" de Molière, în regia lui Andrei Belgrader. În acest spectacol va excela nimeni altul decât Horaţiu Mălăele (în rolul titular). Vor fi şi alte premiere, printre care şi comedia "Ivan Turbincă" de Ion Creangă, în regia lui Ion Sapdaru. Este vorba de un excepţional spectacol, montat la Teatrul din Botoşani, reluat acum în varianta TNB, cu tinerii actori de aici. În rolul principal este acelaşi Daniel Badale, care între timp a plecat de la Botoşani, fiind angajat la Naţional. Premiera va avea loc în noiembrie. Până la sfârşitul anului, va fi adusă la rampă şi o creaţie semnată de redutabilul regizor Radu Penciulescu - "Marele Inchizitor" de Dostoievski, protagonist - Victor Rebengiuc. Pentru 2010, este aşteptat să monteze Sir Richard Eyre, ca urmare a unei înţelegeri mai vechi între directorul TNB, Ion Caramitru, şi celebrul regizor britanic. Deşi e criză, la TNB preţul biletelor a rămas acelaşi, cel mai scump fiind de 30 de lei. Dincolo de aspectul artistic, Naţionalul este pregătit să intre în şantier

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Dedeman despre explozia violentă de la magazinul din Botoșani! Mai multe persoane au fost rănite

Ziua Constanta acum 20 minute
Reprezentanții Dedeman au oferit astăzi un punct de vedere după explozia violentă de la magazinul din Botoșani. Potrivit unui comunicat oficial, astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o exploz

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 54 minute
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum o ora
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum o ora
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 2 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum 2 ore
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Sondaj la comanda PSD: Gabriela Firea, pe primul loc în intențiile de vot, urmată de Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone

HotNews acum 53 minute
​Candidata PSD Gabriela Firea se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cotat cu 31%, conform unui sondaj realizat online de Epsil

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 6 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Dacă ești de dreapta, pe 9 iunie votează PNL! (P)

Ziua News acum 34 minute
Partidul Național Liberal este marele partid al dreptei românești și parte din cea mai mare familie europeană de dreapta - Partidul Popularilor Europeni. Dreapta înseamnă pentru Partidul Național Liberal apărarea credinței și valorilor noastre națio

Circa 2,3 MILIARDE de euro fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, absorbite de la începutul anului

Gandul acum 4 ore
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat vineri că aproximativ 2,3 miliarde de euro au fost absorbite din fonduri europene de la începutul anului 2024 pentru agricultură și dezvoltare rurală. Aceste fonduri, rambursate de Comis

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°