Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUDIO Vasile Puşcaş: „Să mergem cu trei variante pentru postul de comisar“

Publicat in Adevarul, marți 8 septembrie 2009 · ·

Fostul negociator-şef al României cu Uniunea Europeană afirmă că dezbaterile privind nominalizarea candidaţilor români pentru Bruxelles trebuie să se încheie la sfârşitul acestei luni. „N-ar dăuna defel imaginii PSD dacă pragmaticilor de la Cluj li s-ar acorda aceeaşi pondere precum baronilor de Teleorman, Constanţa sau Vrancea. Un gest şi mai judicios ar fi, desigur, cel al nominalizarii lui Puşcaş pentru postul de comisar european al României – pe cât posibil, în vederea obţinerii unui portofoliu din segmentul economic. Iar PDL ar fi bine sfătuit să susţină un asemenea candidat, deoarece România ar avea rara ocazie să demonstreze Europei că politicienii ei mai ştiu şi altceva decât să se gâlcevească non-stop“, scria istoricul britanic Tom Gallagher, săptămâna trecută, în ziarul „România liberă“. Vasile Puşcaş nu vrea să pledeze pro domo. Dar are propria părere despre cum ar trebui să decurgă nominalizarea candidatului român pentru Comisia Europeană.

Ion M. Ioniţă: Domnule ministru, am văzut declaraţii entuziaste ale Franţei legate de susţinerea unui comisar român pentru agricultură. La noi sunt încă discuţii şi consensul asupra lui Dacian Cioloş pare să vină doar dintr-o anumită zonă a coaliţiei. Dumneavoastră ce informaţii aveţi?

Vasile Puşcaş: Că există o discuţie referitoare la viitorul comisar este un lucru bun. Noi nu am fost obişnuiţi să purtăm asemenea dezbateri. Dacă facem Europa cetăţenilor, atunci cetăţenii trebuie să fie implicaţi. Eu, personal, sunt convins că în cele din urmă, având în vedere şi experienţa noastră din 2006-2007, ar fi benefică susţinerea consensuală a unui candidat.

Ovidiu Nahoi: Dar există consens acum?

Acum există dezbateri, pe care le cunoaşteţi foarte bine. Dar, când se ia decizia, aceasta trebuie să fie consensuală.

I.M.I.: În cât timp ar trebui să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 29 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Ministrul Apărării: O armată bună trebuie să fie o armată de profesionişti, dublată de o rezervă de voluntari: Ced că va fi dorinţă din partea tinerilor între 18 şi 35 de ani

HotNews acum o ora
O armată bună trebuie să fie o armată de profesionişti, dublată de o rezervă, ca în toate ţările NATO, a declarat, duminică, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu. El a spus că rezerva de voluntari este acum de 4.700 de oameni, iar aceasta va

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°