Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Cel puţin 35 de morţi în urma unei explozii la o mină din centrul Chinei

Publicat in Adevarul, marți 8 septembrie 2009 ·

Cel puţin 35 de ortaci şi-au pierdut viaţa şi alţi 44 au rămas blocaţi în subteran în urma unei explozii la o mină de cărbune din centrul Chinei, a anuţat autoritatea pentru protecţia muncii. În momentul producerii deflagraţiei, în mină se aflau 93 de persoane. Doar 14 mineri au reuşit să ajungă la suprafaţă.

Mina de cărbune Pingdingshan, din provincia Henan, din centrul Chinei, are o capacitate de producţie de 150.000 de tone de cărbune pe an. Potrivit purtătorului de cuvânt al Partidului Comunist din regiune, mina se afla în pril proces de consolidare, nefiind autorizată reluarea activităţii.

Ultimul accident înregistrat într-o mină din China a avut loc pe 24 august, în provincia Shanxi, şi s-a soldat cu 11 morţi. Explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze.

Peste 3.200 de mineri şi-au pierdut viaţa anul trecut în China ca urmare a accidentelor de muncă, din cauza nerespectării normelor de siguranţă, potrivit statisticilor oficiale. Numărul celor care au pierit în minele chineze este însă mult mai mare, potrivit organizaţiilor internaţionale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la 40 de zile după Înviere. Înălţarea Domnului este, din anul 1920 în România, şi Ziu

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum o ora
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum o ora
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°