Fraudarea alegerilor din Afganistan este ultimul lucru pe care şi-l dorea preşedintele Obama într-un moment în care va trebui să ia importante decizii de politică externă.

“Da, putem” scandau suporterii lui Barack Obama în campania pentru prezidenţialele de anul trecut. Mesajul era că alegerea lui Obama face posibilă o schimbare radicală a politicii americane. Mulţi au crezut în slogan. Mai mult, au crezut că ruptura va fi imediată. Au sperat că Obama poate face miracole, dispunând de o majoritate confortabilă în ambele camere ale Congresului.

N-a fost să fie aşa. În primul rând, partidele nu sunt simple maşini de vot ale preşedintelui. Congremenii ţin cont când exprimă un vot de opiniile majoritare ale electoratului pe care-l reprezintă. Altfel, riscă să nu mai realeşi. În al doilea rând, Democraţii sunt împărţiţi în două tabere: una mai liberală (adică mai de stânga în contextul american) doreşte ca statul să ofere asigurări de sănătate tuturor cetăţenilor, sau preferă ca SUA să nu se implice mai mult în Afganistan; cealată, mai conservatoare, mai ales din punct de vedere fiscal, se teme că o reformă prea generoasă a serviciului medical va spori costurile într-un moment în care deficitul bugetar înregistrează un nivel record datorită măsurilor anticriză.

Dacă agenda internă este dominată de lupta din Congres pe marginea reformei sistemului de asigurări medicale (despre care tocmai a vorbit preşedintele), pe plan extern, cele trei chestiuni care aşteaptă răspuns urgent sunt Afganistanul, relaţia cu Iranul şi conflictul israelo-palestinian. Septembrie era iniţial luna în care preşedintele trebuia să fixeze jaloane policii sale în aceste chestiuni. Irakul deja nu mai este o prioritate, deşi atentatele continuă. Preşedintele şi-a limitat însă opţiunile, retrăgând trupele americane din oraşe şi promiţând, ca şi George Bush, retragerea