Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii din Cumpana si Ovidiu nu sunt singuri acasa

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 septembrie 2009 ·

Iniţiativa „Prietenii mei de acasă" are ca scop sprijinirea psiho-socio-afectivă a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

La Cumpăna a avut loc, ieri, lansarea proiectului „Prietenii mei de acasă", demarat de Primăria Cumpăna, în parteneriat cu Asociaţia Psihologilor şi Psihopedagogilor „Apsiped" Constanţa şi cu Primăria oraşului Ovidiu.

În deschiderea evenimentului, primarul Mariana Gâju a declarat că la Cumpăna nu sunt foarte multe familii plecate în străinătate, care să-şi fi lăsat copiii acasă, însă, a precizat ea, sunt suficiente cele câteva cazuri pentru a şti că aceşti copii, aflaţi în astfel situaţii, au nevoie de ajutor. Potrivit psihologului Marieta Căescu, manager de proiect, iniţiativa are ca scop sprijinirea psiho-socio-afectivă a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, din localităţile Cumpăna şi Ovidiu. Concret, proiectul derulat de „Apsiped", în parteneriat cu cele două primării, are ca beneficiari direcţi aproximativ 150 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar ca beneficiari indirecţi, colectivele de elevi, familia, persoanele care au grijă de ei, cadrele didactice şi comunitatea. Parteneri în proiect sunt Organizaţia World Vision - Biroul Zonal Constanţa, asociaţii şi fundaţii, biserica, reprezentanţi ai instituţiilor comunitare, dar şi familii voluntare. Practic, aceşti din urmă parteneri de proiect s-au oferit să invite la ei acasă copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, pentru a încerca să reducă pe cât posibil din lipsa pe care o resimt.

Sprijin pentru copii, dar şi pentru părinţi

Unul dintre obiective este pregătirea a zece tineri, în cadrul unui training de două zile, pentru a desfăşura activităţi de voluntariat cu copiii rămaşi singuri acasă. De asemenea, proiectul prevede şi consilierea psihologică individuală şi de grup a cel puţin 150 de copii şi tineri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 59 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 44 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 33 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 26 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 40 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 48 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°