Fondul pe care se desfăşoară basmele românilor este paranoia moştenită din vechiul regim. Am văzut vara asta mai multe filme realizate la Hollywood. Ce te izbeşte este lipsa de imaginaţie. Mă mir, pentru că pe lume se întâmplă lucruri năstruşnice, cât se poate de spectaculoase, se dau lovituri de teatru. Conflictele se derulează mai tare ca un thriller, mai ales după căderea Zidului Berlinului, de când caracterul cvasiprevizibil al unei planete dominate de două supraputeri a dispărut.
E suficient să deschizi televizorul la Bucureşti, de exemplu, şi dai de cele mai fierbinţi şi comerciale subiecte. Să tot scrii scenarii, să desenezi caractere, intrigi poliţiste, de amor, romane politice şi tot ce pofteşti. Imaginaţia noastră nu e atât de săracă. Fondul pe care se desfăşoară basmele românilor este paranoia moştenită din vechiul regim.
Se adaugă competiţia declanşată încă din decembrie ’89 pentru resurse, adică putere, bani, influenţă, imagine. Campania de acum este doar un episod al acestui război de jaf, care va mai ţine încă o generaţie, până când se va termina totul de furat, şi cine va dori să facă avere va trebui să producă şi să vândă, nu să ia de la altul. În acest conflict generalizat plin de scene dramatice, de răsturnări de situaţii, de personaje rapace, informaţia este decisivă. De unde zăpăceala mediatică şi haloul electoral din jurul serviciilor speciale, aflate acum toate în bâză sub diverse acuzaţii. Cum ar fi aceea că se ocupă cu treburi murdare. Că supraveghează politicieni aflaţi în teritoriu, că înregistrează dezbateri dintre parlamentari.
Că lasă să se scurgă informaţii sensibile în presă, că furnizează dosare, de preferinţă unora (suspect nr. 1 Băsescu), dar şi altora (anumiţi lideri PSD). Nu e prima dată, câteva campanii s-au scurs tot aşa, cu scandaluri legate de serviciile speciale. Niciodată, ele nu au
