Înainte de salariu, cu o zi, era musai să mergem la bancă pentru a introduce documentele necesare scoaterii banilor. Eu şi Coca am plecat la bancă, înarmate cu un teanc mare de documente. Adresa de împuternicire a colegei mele, care înlocuia casiera aflată în concediu, şi o mulţime de dispoziţii de plată anexate celei de încasare a sumei uriaşe ce aveam s-o scoatem a doua zi. Ştampilate şi semnate, documentele trebuiau să ajungă la bancă înainte de ziua de salariu, pentru verificări.
Cu genţile pe umăr şi cu sacoşa plină de acte, pe care o ducea Coca, îngrozită la gândul că a doua zi avea să manipuleze o sumă astronomică, am plecat către bancă pe la ora 8:00, pentru a fi printre primii la verificare. Coca ţinea strâns de sacoşă, până i-am zis că o să-i dea cineva în cap, crezând că are mulţi bani în ea. Speriată, mi-a pasat imediat sacoşa, dar tot nu a încetat să stea cu ochii pe ea. La bancă, Mihaela, contabila de la ghişeul unde depuneam actele, ne-a zis că îi trebuie cam două ore pentru verificări, aşa că să ne facem de lucru până atunci. Ha! Dacă banca era pe Lipscani, cum să nu putem să ne facem de lucru?!
Coca se relaxase şi acum era numai o veselie. Am rugat-o pe Mihaela să-l sune pe şefu' şi să-i spună că totul este bine, precum şi, cu aproximaţie, ora la care ne vom întoarce şi arealul în care am fi putut fi văzute în cele două ore. Asta pentru cazul în care vreun măgar avea să-i spună că oamenii lui "umblă creanga prin oraş în timpul programului".
Deci, cu liber la umblat, am plecat pe Lipscani şi am luat la puricat toate magazinele, aşa, de-o îmbogăţire a cunoştinţelor. Am trecut şi pe la consignaţii, ne-am holbat şi minunat pe la Curtea Sticlarilor, când... ne-am trezit în faţa Hanului lui Manuc. Un junghi mi-a trecut prin stomac, semn că, în condiţii normale, trebuia să fim la microcantină. Mă uit la Coca şi-i cites
