- Diverse - nr. 375 / 11 Septembrie, 2009 Se lucreaza de zor la o logodna contra naturii. Dinspre Viena si Pesta razbat susoteli, dar solutia definitiva avea sa vina abia in 1867, la un an dupa razboiul cu Prusia, pierdut lamentabil. Se zgaltaia scaunul si Imparatul voia sa-l salveze. Asa s-a ajuns la targul cu Ungaria, la nici doua decenii de la "razboaiele" austro-ungare, la capatul carora au fost condamnati la moarte si lichidati cei 13 generali "unguri". Era o impacare de conjunctura. O satisfactie oferita de imparat ungurilor, prin jertfirea celorlalte nationalitati... Asa s-a nascut monarhia dualista. Un stat hibrid, cu doua capete, doua constitutii _ una austriaca si alta ungureasca, si doua guverne _ unul la Viena si celalalt la Budapesta. Numai in pielea tanarului imparat Franz Iosif sa nu fii! Era speriat de vanitatea ungureasca, dar il nelinistea si forta crescuta a romanilor, care, in 1859, prin unirea celor doua Principate, Moldova si Tara Romaneasca, a crescut foarte mult. Romanii din Transilvania isi vedeau scaparea prin fratii lor de peste munti. In ei aveau incredere, in ei isi vedeau salvarea. - V-ati speriat, serenissime! - Ideea Daco-Romaniei a fost si a ramas. Stiu bine ce s-a cerut la Blaj, in 1848, in mai: "Noi vrem sa ne unim cu tara". Or, la ora aceea, "tara" era dezbinata. Unirea celor doua Principate nu poate fi privita cu seninatate... - De aceea nici n-ati vrut s-o recunoasteti? - Diplomatia noastra a gandit bine acesti pasi. Noi n-am recunoscut nici unirea, nici pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul! - Bine, dar ati avut aceeasi atitudine si mai tarziu, dupa 1866, cand domnitorul Tarii Romanesti a fost detronat, prin aducerea principelui Carol de Hohenzolern. Unii zic ca erati prieteni... - Si? Nu uitati ca aveau un cuvant greu de spus si romanii din Ardeal. Ei erau incurajati si sprijiniti de guvernul de la Bucuresti. Aveam destule