Ducandu-si gandul "solidificarii" lumii moderne pana la ultime consecinte, Guenon anticipa, pesimist, ca ne-ar astepta ... "orasul-mineral"! Inainte de a ne strivi imaginea acelui conglomerat, maxima extindere-solidificare continandu-si germenii autodistrugerii in fragilitatea esentiala data de ponderea scazuta a "calitatii", sa ne intoarcem in timp si sa vedem cum au ajuns in vocabularul nostru "urbe", "(sub-)/urban", "metropola", "politica".Chiar si "politie", intr-o etimologie propusa de Toynbee.

Sa detectam urme ale "diferentierii calitative" in organizarea antica a cetatii – la greci si romani. Edificati asupra cronologiilor minoic-micenian-doric-oras/stat-univers elenistic si, respectiv, regi legendari-republica-principat, Fustel de Coulanges ne e ghid prietenos.

Fara a arunca lentilele sociologiei religiilor, sa incercam o comunicare-comuniune, de la suflet la suflet... caci despre sufletul primelor cetati, greaca si romana, e vorba. Cetatea antica era inchegata prin religiozitatea fiecarui cetatean, a familiilor si a grupurilor acestora. Sufletul nu era o vorba goala. Fie Eroi (la greci), fie Lari (la romani), mortii familiei erau zei protectori venerati.

Providenta era Focul Sacru din Vatra casei, foc pe care femeia-mama trebuia sa-l intretina pur, in timp ce barbatul-tata era seful cultului. Ritualul era secret. Familia invoca propriul Foc Sacru si oferea mese funebre propriilor strabuni. Religia, norma de inrudire, lega familia de pamant, dand drept de proprietate. De la familie, prin fratrie/curie si trib, s-a ajuns la cetate, pe baza cultului, unitar in diversitate. De la cetate, prin rit, s-a ajuns la orasul facut pentru a fi etern si care isi stia eroul intemeietor, isi serba intemeierea, tinea si alte sarbatori, dadea ospete publice (libatie, imn si ruga). Preotii aflau traditia scrisa a cetatii din cartea ei s