Viaţa noastră se învârteşte între cifre şi percepţii. Percepţiile se nasc din interpretarea cifrelor şi invers. Până la urmă e important ce credem noi înşine despre noi şi ceilalţi, cum ne vedem, pentru a ne putea reprezenta la nivel individual sau comunitar. Acum două zile a fost publicat raportul Băncii Mondiale despre uşurinţa de a face afaceri în lume. În presa de ieri apăreau comentarii despre cifre mai mult sau mai puţin senzaţionale privind situaţia României.
Am coborât de pe locul 45 pe locul 55 ca indice general al uşurinţei de a face afaceri, de pe locul 110 pe locul 113 în privinţa modului de a angaja forţă de muncă, protecţia investitorilor ne-a adus de pe locul 38 pe locul 41. Numărul taxelor ne aşază printre ultimii în lume. Ne-am mai înfundat un pic, de pe locul 148 pe 149. Pentru fluenţa comerţului exterior, am scăzut de pe locul 43 pe locul 46, iar în uşurinţa executării contractelor, de pe locul 30 pe 55. Toate cifrele justifică afirmaţia că ne mişcăm greu prin mlaştina birocratică. Administraţia nu funcţionează. Serviciile statului costă scump. Hărţuiala contribuabilului e regulă în toate domeniile.
Atunci când capitalul, bunurile şi serviciile circulă din ce în ce mai liber în lume, de ce ar investi cineva în România? Se poate aşeza în Vietnam, Malaysia, Brazilia sau Africa de Sud, ţări aflate deasupra noastră la aproape toţi indicatorii. De ce ar veni cineva într-o ţară cu o infrastructură mai proastă decât în Botswana? Percepţia rezultată din cifre e catastrofală.
Uneori la Londra, la Frankfurt sau la Paris simt o puternică tentaţie de a fi o maimuţă necivilizată din Est, care sare la gâtul partenerilor. Mă supără îngrozitor imaginea pe care o au despre noi. Ştiu că putem fi mai buni. Suntem mai dinamici, mai energici, mai creativi, pentru că viaţa ne-a fost mai grea. Am trecut printr-o ocupaţie ideologi
