Radu Gabrea la Galeriile de Anticariat Dumitru Grumazescu • Galeriile de Arta Dumitru Grumazescu au fost gazda prezentarii oficiale a filmului la care, alaturi de regizor, au participat si actorul Alexandru Bindea, producatorul Victoria Cocias, alaturi de Ion Holban, directorul Teatrului Luceafarul, si cunoscutul buchinist Dumitru Grumazescu.
Regizorul Radu Gabrea, cel care a realizat primul film despre Pogromul de la Iasi din 1941, respectiv "Calatoria lui Gruber", este prezent la Iasi pentru lansarea proiectiei cinematografice in cadrul spectacolului de gala care are loc astazi, de la ora 19.00, la Cinematograful Republica. "A fost un Pogrom in Iasi si am considerat ca e de datoria mea sa fac acest film. Alexandru Baciu, unul din scenaristi, a facut cercetari in Arhivele orasului dumneavoastra si a gasit o serie de lucruri foarte interesante. Este descrisa, in paralel cu momentul istoric, o poveste fictionala pe marginea unui adevar istoric. Astept cu mare nerabdare sa vad cum va fi primit la Iasi filmul deoarece am tinut foarte mult sa-l prezint aici", a declarat Radu Gabrea. Filmul trateaza, pentru prima data ca subiect cinematografic, momentul istoric intitulat "Pogromul de la Iasi" din 27 iunie 1941 si pana pe 29 iunie 1941, care este considerat unul din cele mai violente masacre din istoria evreilor. Filmarile s-au desfasurat pe parcursul a 28 de zile atat la Iasi, cat si in Bucuresti. Filmul "Calatoria lui Gruber" porneste si se bazeaza, in mare parte, pe realitatea constatata in vizita la Iasi a jurnalistului italian Curzio Malaparte, chiar in perioada in care a avut loc Pogromul. Pelicula se doreste si o prima proiectie cinematografica ce trateaza unul dintre cele mai sensibile si naucitoare momente istorice romanesti derulate in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. In Iasi, o parte din filmari au fost realizate in zona Rapa Galbe