Finalul primei săptămâni a Festivalului "Enescu" s-a petrecut la Ateneu in sunet de lăută şi chalumeau şi in armoniile de secol XVII ale orchestrei Il Giardino Armonico. Cele cinci concerte de muzică românească emblematice pentru aceste prime zile au reprezentat o altă pagină, complementară, a festivalului.

Dacă in ampla panoramare a creaţiei contemporane româneşti de secol XX şi XXI noţiunile de spargere a tiparelor, de căutare a insolitului, a combinaţiilor timbrale nemaiauzite reprezintă miza multor creatori, in cazul muzicii vechi se urmăreşte opusul.

Il Giardino Armonico, ansamblu dirijat de Giovanni Antonini, solistă mezzosoprana Marie-Claude Chappuis, ne-a oferit un incântător program preclasic (Antonio Caldara, Biagio Marini, Claudio Monteverdi, Antonio Vivaldi, Francesco Conti, Johann Georg Pisendel, Sigmund Leopold Weiss, Giovanni Battista Ferrandini) gândit parcă pentru a demonstra de ce muzica veche fascinează. Fizionomiile celor aflaţi in sala Ateneului Român păreau, chiar după miezul nopţii, la fel de cucerite de curgerea muzicii, confirmând faptul că aceste concerte de weekend programate la ore târzii sunt o idee foarte bună.

Modul impresionant in care charisma celor de pe scenă a reflectat nivelul inalt de pregătire muzicală, felul in care muzica de acum aproape patru secole ne vorbeşte azi este tulburător. Narativitatea, omenescul, modul de intrepătrundere a sugestiilor sonore şi vizuale atinse in secolul al XVII-lea constituie in continuare un ideal - deocamdată neatins - al celor mai performante sisteme de home theater. Crearea acelui flux emoţional in acelaşi timp acaparat de informaţie şi incitat la călătorii surprinzătoare reprezintă un scop parcă tot mai rar atins de artele contemporane ale spectacolului, in accepţiunea lor globalizată. Ceva s-a intâmplat, pentru că, iată, muzica scrisă acum câteva sute de ani de majoritatea