Specialistul este unul din puţinii restauratori de vehicule istorice din vestul ţării şi se ocupă de autovehicule de epocă de 20 de ani. Pasiunea pentru maşini a lui Cornel Ducan a început în 1987, când, împreună cu tatăl său, a pus mâna pe o maşină Ford Granada, din 1972. A fost prima maşină restaurată de Ducan. Imediat după Revoluţie, acesta a ales să plece în Germania, în speranţa că va face mai mulţi bani. Acolo a lucrat într-un service auto, însă şi-a încercat norocul şi în Olanda, unde s-a angajat la un centru de restaurări.
„Făceam 45 de guldeni pe oră. Interesant este că acolo fiecare făcea bucata lui. Unul făcea partea mecanică, altul partea electrică, un altul tinichigerie sau vopsitorie. La noi, un singur om le face pe toate, iar de regulă nici nu iese bine”, a spus
Cornel Ducan.
Acesta a avut peste 300 de maşini pe mâini, dintre care 30 de epocă.
Din toate acestea îi este greu să spună care i-a fost mai aproape de suflet, pentru că le iubea pe toate. Cel mai rău i-a părut însă de un Lancia Aprilia, din 1936, care a ajuns într-o stare deplorabilă, abandonată undeva pe Calea Buziaşului. „Proprietarul a murit în cutremurul din Italia. Aş putea să încerc să iau maşina înapoi, pentru că nu mai are proprietar. Dar să o ia cine vrea. Dacă vând o maşină eu nu o mai iau înapoi”, a mai declarat Cornel Ducan.
Are patru maşini în curte
Cel mai mult timp alocat pentru o maşină a fost un Mercedes Ponton, din 1966, la care a lucrat un an de zile. Cumpărarea unei maşini de epocă în România este o veritabilă aventură, susţine restauratorul. „Nu ştii în ce te bagi. Poate să fie aventura vieţii. Maşina se demontează complet, se face tinichigeria, mecanica, se reface instalaţia electrică, se vopseşte, se tapiţează. Apoi vine înmatricularea. Ca să primeşte actele trebuie ca totul să fie original”
