Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O noua sesiune pentru Masura 121

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 septembrie 2009 ·

S-a deschis sesiunea pentru depunerea proiectelor în cadrul Măsurii 121. Proiectele pot fi depuse spre finanţare în perioada 7 septembrie - 2 octombrie.

Autoritatea de Management pentru PNDR - Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală - a amânat cu două săptămâni începerea sesiunii de depunere a proiectelor pentru Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole. Sesiunea de proiecte a început pe 7 septembrie 2009, în loc de 24 august, aşa cum se anunţase iniţial.

Fondurile alocate acestei sesiuni sunt de 161.273.139,60 euro, iar suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 121 este de 2.000.000 euro. Pentru Măsura 121 au fost deschise până în prezent patru sesiuni de licitaţie şi selecţie, în cadrul cărora au fost depuse 3.581 de proiecte cu o valoare publică de 984.814.381 euro. Dintre acestea, au fost selectate 1.308 proiecte, cu o valoare publică de 393.346.094 euro şi contractate 1.255 proiecte, cu o valoare publică de 351.537.509 euro. Peste 900 de proiecte eligibile, dar fără fonduri, ar putea fi finanţate prin Programul Fermierul.

Un număr de 923 proiecte depuse pe Măsura 121, în valoare de 298 milioane euro, declarate eligibile în sesiunea noiembrie - decembrie 2008, dar care nu au putut primi finanţare, au posibilitatea de a primi fonduri prin credite acordate prin acest program. Din 1.424 de proiecte depuse pe Măsura 121 în lunile noiembrie - decembrie 2008, declarate eligibile, au fost selectate pentru finanţare 501, în valoare de 174 milioane euro.

S-a deschis sesiunea pentru depunerea proiectelor în cadrul Măsurii 121. Proiectele pot fi depuse spre finanţare în perioada 7 septembrie - 2 octombrie.

Autoritatea de Management pentru PNDR - Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală - a amânat cu două săptămâni începerea sesiunii de depunere a proiectelor pentru Măsura 121

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 12 minute
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 7 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 8 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°