Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Balan despre contractul dintre APC si TV Neptun

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

„Valoarea contractului încheiat cu SOTI CABLE NEPTUN reprezintă echivalentul doar al unei difuzări (preţ per difuzare), fiind un procent mic din valoarea totală estimată de 12.500 lei" În urma apariţiei în cotidianul nostru a materialelor referitoare la contractul încheiat între Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime şi TV Neptun, directorul Ioan Bălan a ţinut să facă nişte precizări. Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă, în formă integrală. INFORMAŢIE DE PRESĂ Referitor la contractul de publicitate încheiat între Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa şi postul local de televiziune Neptun TV, obiect al articolelor publicate de către jurnalul «Ziua de Constanţa» în ediţiile din 5 septembrie, 9 septembrie şi 11 septembrie, CN APM SA Constanţa face următoarele precizări: Procedura care a stat la baza achiziţiei publice a serviciilor de publicitate media s-a realizat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi având în vedere principiul transparenţei decizionale. Procedura aleasă pentru atribuirea contractului a fost cererea de oferte, transparenţa achiziţiei fiind asigurată prin publicarea invitaţiei de participare în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice - SEAP (invitaţia nr.216294/23.06.2009), precum şi pe portalul CN APM SA Constanţa. Pentru lotul 3, publicitate TV felicitări, au fost depuse două oferte, din partea SC TV ANTENA 1 Constanţa şi SC SOTI CABLE NEPTUN SRL Constanţa. Ambele oferte depuse pentru acest lot au îndeplinit cerinţele solicitate în documentaţia de atribuire şi au fost declarate admisibile. Întrucât criteriul de atribuire aplicat a fost preţul cel mai scăzut, oferta declarată câştigătoare a fost cea a societăţii SC SOTI CABLE NEPTUN SRL Constanţa, preţul oferit de această societate pentru difuzarea unui spot publicitar situându-se sub nivelul ofertei celui de doilea clasat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 4 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 4 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 12 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 5 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 5 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°