Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Suspiciune de antrax la un tânăr de 20 de ani! Băiatul a ajuns la Contagioase cu ,, buba neagră,, pe mână(UPDATE)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Pacientul face parte dintre cele opt persoane din localitatea Nichiteni aflată în carantină care au sacrificat bovina ucisă de antrax la începutul săptămânii.

Mai citeşte : Carantină de la antrax!

Tânărul are 20 de ani şi este din localitatea Coţuşca. Prieten cu stăpânul vacii ucisă de antrax, acesta a participat la sacrificarea animalului şi transportarea lui la abatorul Răchiţi. De pe 8 septembrie, acesta împreună cu alte 17 persoane sub ţinuţi sub observaţie de către medicii de familie.

Sâmbătă seară, tânărul a sesizat că pe mâna dreapta i-a apărut ,, buba neagră,,, simptom cunoscut pentru antraxul cutanat. Speriat, acesta a sunat imediat la 112 iar o ambulanţă l-a transportat de urgenţă la Secţia de Boli Contagioase a Spitalului Judeţean Botoşani unde a fost internat.

,, Este vorba despre o suspiciune de antrax cutanat care apare la nivelul pielii şi se manisfestă prin aşa numita bubă neagră. Rămâne sub observaţie până când vor avea rezultatele analizelor,, a declarat Ecaterina Chihaia, epidemiolog şef Sanipid.

Stăpânul animalului ucis de antrax , cinci localnici dar şi 10 angajaţi ai abatorul Răchiţi unde a ajuns bovina sunt monitorizaţi de către medici.

Localitatea Nichiteni este în carantină de pe 8 septembrie cân o vacă a murit de antrax. Ţăranii nu au voie să îşi vândă animalele iar abatoarelor li s-a interzis sacrificarea.

Antraxul poate ucide!

Cunoscut ca ,, buba neagră,, antraxul este o boală contagioasă care poate aduce moartea prin otrăvirea sângelui. Boala apare atât la oameni cât şi la animale şi se manifestă prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi cutanate. Mai exact, este vorba despre infecţii ale pielii sau inhalarea sporilor de antrax în plămâni. Primele simptome sunt greaţă, vărsături, dureri de cap şi apariţia bubei negre la nivelul pielii în cazul antraxului cutanat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot până la ora 22.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 23 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au avut loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au avut loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 22.00, la nivelul județului Constanța, au votat 303.168 de alegător

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 38 minute
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum o ora
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Grenadă de mână defensivă, găsită într-un parc din Satu Mare

G4Media acum o ora
Pompierii au intervenit, duminică, pentru a ridica o grenadă defensivă găsită într-un parc din Satu Mare, transmite News.ro. ”Astăzi, 09.06. a.c., echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a in

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 6 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°