Tânăra, ajunsă la Oradea ca voluntar în diverse proiecte ecologiste, crede că România şi Ucraina au multe în comun. Este convinsă că experienţa din Oradea o va ajuta în carieră. Helen Kyryliuk petrece şase săptămâni la Oradea, în calitate de voluntar AIESEC Oradea. Este în urbea de pe Crişul Repede de mai bine de trei săptămâni şi spune că Oradea îi pare un oraş mic, liniştit şi curat, în comparaţie cu agitatul Kiev, capitala Ucrainei.
A vizitat Timişoara şi Cluj-Napoca şi are convingerea că românii şi ucrainienii au foarte multe în comun, mentalităţile celor două popoare fiind similare. La fel ca mulţi dintre români, dacă ar fi să schimbe ceva la ţara ei, acest lucru ar fi sistemul politic.
Cu spirit corporatist
„Aş schimba guvernarea. Nu există o strategie de dezvoltare economică. Politicienii nu se gândesc la popor, ci numai la interesele personale, de partid. Toţi au afaceri”, descrie Helen un tablou politic prea bine cunoscut românilor. Helen va începe la toamnă al patrulea an de facultate. Pe termen lung, îşi doreşte să ajungă să lucreze la o companie multinaţională. Astfel crede că va dobândi experienţa necesară pentru a-şi întemeia propria afacere.
Se simte atrasă de companiile multinaţionale fiindcă se regăseşte în cultura corporatistă. Faptul că a ajuns în Oradea în calitate de voluntar implicat în proiecte de mediu este întâmplător. „Am aplicat pentru Oradea, Cluj-Napoca, India, Brazilia şi Malaezia. Având în vedere că e prima mea ieşire în afara ţării, am vrut să vin undeva aproape de casă”, povesteşte Helen.
Lecţie de ecologie
Nu-şi regretă alegerea, în ciuda locurilor exotice pe care le-ar fi putut vizita. „În Oradea am descoperit cum pot deveni o persoană mai bună, interacţionând cu oameni pe care nu îi cunosc”, spune voluntara. Până în prezent, a colaborat cu Eco