Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mircea Terheci este un gânditor care a traversat planeta

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

Născut în strămutare, într-un bordei de lut în Bărăgan, a mers în viaţă pe urmele valorii, principiilor şi învăţăturii, ţinând mereu cartea la căpătâi. Este plin de viaţă, învăţătură, cunoaştere şi cultură un dialog cu Mircea Terheci, un nume care a fost rostit la Universitatea Melbourne, la Institutul Regal de Tehnologie Melbourne şi Monash University. Sunt instituţii unde a predat Metalurgie, Tribologie, Metodologii de Investigaţie în Ştiinţa Materialelor, Doctrina Mântuirii în Ortodoxie sau Istoria Bisericii Timpurii. Acelaşi om era dat afară în 1989 de la Trustul Antrepriză Generală Construcţii Montaj Dolj, unde era şef de Mecanizare. Şi asta pentru că voia să plece din România, o ţară în care bunicul său, Emanoil Lăzărescu, declarat exploatator, era ucis cu ranga, în închisoare la Caransebeş. Mama sa, izgonită, a apucat drumul Bărăganului, unde cercetătorul avea să vadă lumina zilei.

„Am plecat de mână cu copiii“

Pe 24 ianuarie 1990 lua Orient Expressul spre Austria, unde îl aştepta soţia sa care părăsise România în ‘87. „Am plecat de mână cu copiii. Nu m-au lăsat să iau nimic“, îşi aminteşte Mircea Terheci. A stat 18 zile în lagărul ONU, ca refugiat special, după care a putut alege între SUA, Canada şi Australia. „Am ales Australia pentru că era departe şi m-am gândit că dacă vor încerca să mă caute vor avea şanse mici să-mi dea de urmă“, povesteşte scriitorul. În Australia trei ani a tăiat iarba prin curţile oamenilor şi a mers la cumpărături pentru bătrânii cu dizabilităţi. A făcut un curs de engleză tehnică, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie şi cu o bursă s-a înscris la doctorat la Institutul Regal de Tehnologie de la Melbourne.

Citeşte povestea pe larg a profesorului care a traversat planeta şi care a făcut carieră peste graniţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Emisiunile zilei de joi, 20 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°