Publicistul şi scriitorul Ştefan Mitroi vă prezintă un altfel de roman, în premieră. Altfel, deoarece nu se înscrie pe linia cărţilor publicate de el până acum, "Recviem pentru Tănase" fiind un portret aproape crud al României de astăzi, cu toate tarele şi năravurile ei. Multe dintre personajele de top ale prezentului se vor regăsi cu bune şi mai ales cu rele în personajele cărţii lui Ştefan Mitroi. O carte veselă, şi tocmai de aceea foarte tristă....
Niciunuia, sunteţi atenţi?, niciunuia dintre aceştia nu i se trage de la instrumentele de mai sus. Spânzuratului nu-i vine adică sfârşitul de la ştreang, otrăvitului de la otravă, înjunghiatului de la cuţit, iar împuşcatului de la glonţ. Toţi aceştia sunt victime ale infarctului psihic. Adică li se opreşte sufletul, iar odată cu el şi mintea. Din afară se vede ca şi cum ar fi foarte singuri, ca şi cum între ei şi ceilalţi oameni s-ar întinde un deşert foarte mare. De cele mai multe ori, deşertul acesta chiar se întinde. Dacă ar exista cineva care să-i observe la timp, să vrea să-i observe, mai bine zis, unii ar putea fi chiar salvaţi. Totul se decide în clipa aceea de singurătate amestecată cu disperare. Atunci vine sfârşitul. O vorbă, o privire caldă, o mână i-ar putea întoarce spre viaţă pe oamenii al căror suflet clachează.
Ionete voia să trăiască. Ştia mai mult decât toţi cei din jurul lui ce este moartea.
Nu punându-şi capăt zilelor dorea el să-şi ia tălpăşiţa de pe pământ. Găsise calea pe care o avea de urmat, fără să fie nevoit să renunţe pentru asta la viaţă. La ceva trebuia să renunţe totuşi.
Primise, imediat după pensionare, un consistent ajutor financiar drept răsplată pentru vitejia cu care apărase pământul patriei-mamă Afganistan. Yes, Mister Bush, ai putea, când te plictiseşti la ranch-ul matale din Texas, să vii să-l cunoşti pe Ionete.
E aproape viu. A rămas niţeluş ma
