Gogu, Patraulea şi Trandafir se hotărăsc să nu mai aibă legătură cu miliţienii de la „Brigada Diverse”, însă pârâţii ajung în final victime. Puteţi urmări aventurile personajelor „BD” cu ocazia ofertei făcute de „Adevărul magazin de duminică”, un pachet special ce conţine toate cele trei DVD-uri ale seriei. Al doilea film din seria „Brigada diverse”, „BD în alertă” este împărţit în două episoade, „Femeia fără semnalmente” şi „Văduve cu termen redus”. În prima parte a peliculei, lansată în 1970, brigada formată din căpitanul Panait, plutonierul Căpşună, şoferul Cristoloveanu şi câinele Costel primeşte misiunea complicată de a descoperi provenienţa unor bani falşi.
După intense pregătiri şi planuri minuţioase, miliţienii reuşesc să pună la cale o capcană pentru a-i prinde în flagrant delict pe infractori. Urmărind schema propusă, Panait şi compania izbutesc să ia urma celor trei falsificatori, Gogu, Trandafir şi Patraulea, şi pornesc hotărâţi să le oprească acţiunile. Numai că odată ajunsă la locul unde se strângeau infractorii, brigada constată că şeful lui Panait, maiorul Dobrescu, îi arestase deja.
În căutarea „doamnei fără semnalmente“
„Femeia fără semnalmente” este titlul primei părţi din pelicula „BD în alertă”, dar şi porecla dată personajului central, interpretat de actriţa Elena Caragiu. Ea apare în rolul unei escroace care, după cum observă cu mare atenţie şi căpitanul Panait, cumpără obiecte pe bani falşi şi le vinde pe bani buni. Porniţi în recunoaştere, miliţienii de la Brigadă se află într-o situaţie complicată şi totodată hilară.
Singurul martor este numitul Călinoiu, care se ofere să-i facă infractoarei o descriere „amănunţită”: „Nu e nici tânără, nici bătrână, nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă”, explică plin de convingere bărbatul păgubit, care i-a vândut femeii un tablou de pe ur