Bucuria elevilor de a reveni, astăzi, la şcoală este umbrită de protestele de stradă ale dascălilor, nemulţumiţi de negocierile purtate, în weekend, cu executivul, pe tema legii unice de salarizare. Sursa: Sorin Antonescu
1 /.
De altfel, liderii sindicali din educaţie sunt singurii care insistă să respecte alianţa încheiată zilele trecute şi să marcheze ziua de 5 octombrie printr-o grevă generală. Până atunci însă, vor marca deschiderea anului şcolar prin alte forme de protest.
Astfel, astăzi, imediat după încheierea festivităţilor organizate în unităţile de învăţământ, sute de profesori din judeţele Arad, Călăraşi, Bihor, Timiş, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Maramureş şi Bacău vor picheta sediile prefecturilor, unii dintre ei purtând banderole albe.
La această oră, peste 100 de profesori din Arad pichetează sediul Primăriei Arad, chiar dacă autorităţile locale nu au autorizat mitingul dascălilor. „Cu puţin timp înainte de ora 13.00, am fost anunţat că primăria nu şi-a dat acordul pentru organizarea pichetării. Au spus că nu am respectat timpul necesar solicitării acestei autorizaţii, dar noi considerăm că am îndeplinit toate cerinţele prevăzute de lege”, susţine Dănuţ Ienăşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Mai mult, majoritatea dascălilor sunt hotărâţi să boicoteze, încă de la primele ore ale zilei, serbările la care şi-au anunţat prezenţa politicieni. Deşi profesorii au lansat astfel de ameninţări încă de săptămâna trecută, demnitarii nu i-au prea luat în serios, adjudecându-şi deja locurile „de pelerinaj”. În Hunedoara, spre exemplu, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Mircea Moloţ, au participat astăzi la manifestările de la Şcoala „I.G. Duca”, peste „capul” dascălilor.
Liderii marilor confederaţii bat în retrag