Satul de lecturat almanahe, primul primar al tarii (si nu e vorba de Oprescu) a trecut pe citirea de rapoarte, sau raporturi - respectandu-i gramatica - despre, spune el, posibile fapte de coruptie ale adversarilor sai politici. "Vanghelie, stapan pe arhiva «Doi si-un sfert» - Primarul Sectorului 5 se lauda ca detine informatii delicate despre persoane apropiate sefului statului, afirmand ca nu va ezita sa le foloseasca". Au trecut deci, vremurile cand Marean declara, nevinovat, presei : "Sunt un om pamantean si ma intereseaza decat Bucurestiul si atat".
"Oamenii lui Nemirschi dau vina pe firma care a primit 500.000 de euro - Comisia de ancheta in cazul «Nemirschi» a reluat ieri, dupa o luna de pauza, audierile privind legalitatea atribuirii fara licitatie, de catre Ministerul Mediului, a unui contract de 500.000 de euro firmei ARS Advertising", titra Gardianul marti. Indiferent de contractele facute de ministere, va trece multa vreme pana cand un ministru va iesi in fata procurorilor si a presei si va recunoaste spasit : "Dom’ne, m-am ARS".
Despre cum i se pot pune catuse omului cu catuse ne povestea Ziua miercuri : "O politista de la Crima Organizata a fost prinsa in flagrant in timp ce lua 10 mii de euro mita - Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis sa emita mandat de arestare pe numele politistei de la Directia de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, acuzata de D.N.A. de luare de mita". Ziarul mai completa ca "la inceputul acestui an, chiar doi colegi ai politistei au fost arestati dupa ce au fost prinsi in flagrant dupa ce au inscenat un dosar unui om de afaceri arab si apoi l-au santajat". Asta da Crima Organizata!
* In timp ce despre Romania nu se mentionat nimic, "Presedintele P.E. a salutat progresele inregistrate de Bulgaria in lupta impotriva coruptiei", citeam joi in Cotidianul. Ceea ce, pentru majoritatea politicienilor