Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Oamenii nu au unde să recicleze hârtia

Publicat in Adevarul, luni 14 septembrie 2009 ·

Slătinenii care vor să recicleze hârtie sunt nevoiţi să o dea gratis centrelor de colectare a deşeurilor din hârtie. Acestea nu au însă unde să o dea mai departe, iar oamenii preferă să ardă hârtia decât să o recicleze. Vremurile în care fiecare elev trebuia să aducă un anumit număr de kilogrme de hârtie au apus.

Centrele de colectare a hârtiei au depozitele pline ochi de ziare, reviste şi caiete şi nu au unde să dea mai departe hârtia colectată. Cele trei centre unde ar trebui să ducem hârtia nu pot să ofere un preţ pe kilogramul de hârtie. „Am fost peste tot să mă interesez şi nimeni nu poate să plătească hârtia pe care vreau să o reciclez. Prefer să îi dau foc aici în curte decât să o duc. Păi ce afacere am făcut, dacă nici banii pe transport nu îi scot. Nu mi se pare deloc normală această situaţie. Chiar nu există nicio soluţie? Să facă domne ceva. Vrei să protejezi mediul şi nu ai cum. Numai la noi se poate una ca asta”, a exclamat nemulţumit, Dinel Macă de 48 de ani din Slatina.

Centrele oferă 0,001 lei pe kilogramul de hârtie

Repoterul Adevărul de Seară a sunat la aceste centre ca un simplu cetăţean ecologist. „Nu există un contract cu nicio firmă să dăm mai departe hârtia. O ţinem la noi în depozitul care este plin. Dacă nu aveşi ce să faceşi cu ea, aduceţi-o la noi. Suma de bani oferită pe kilogramul de hârtie este mai mult simbolică, 0,001 lei pe kilogram”, a declarat un reprezentant al Remat.

Centrele de colectare nu au contract cu nimeni şi astfel nu pot da hârtia mai departe. „Deocamdată nu putem oferi bani pe kilogramul de hârtie primit pentru că nu avem un contract să dăm mai departe hârtia. De săptămâna aceasta sperăm să se schimbe situaţia pentru că suntem în discuţii cu o firmă care să preia hârtia şi astfel vom putea oferi bani cetăţenilor care vin să aducă hârtia la noi”, a spus un reprezentant al SC Sal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 59 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°