Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epoci diferite se arată la „Orizont“

Publicat in Adevarul, luni 14 septembrie 2009 ·

În cartierul Orizont din zona Muceşti au fost demarate lucrări la şantierele arheologice. Inventarul obiectelor numără resturi ceramice, cuptoare şi chiar morminte. Angajaţii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia au reluat săpăturile arheologice în situl din cartierul Orizont din Alba Iulia, ca urmare a semnării unui contract între Muzeul Naţional al Unirii şi E.On Gaz România, care a început lucrările în vederea introducerii gazului.

Zona este cunoscută pentru potenţialul arheologic, aici efectuându-se săpături încă de la sfârşitul anilor ’90. Atunci, în urma unor cercetări de teren în perimetrul cartierului s-au găsit mai multe resturi ceramice. Potrivit arheologilor de la Muzeul Unirii, din acea perioadă, situl a intrat pe harta şantierelor arheologice naţionale. Construcţiile ridicate în cartierul Orizont necesită săpături arheologice preventive.

Obiecte aparţinând de diferite epoci

Inventarul arheologic descoperit în cartierul Orizont numără 82 de complexe în care s-au găsit resturi ceramice, cuptoare, gropi menajere sau depozite de provizii şi chiar morminte provenite din diferite epoci şi culturi. În zonă, s-au descoperit complexe arheologice care aparţin epocii neolitice (3500 şi 2500 î. Hr). Săpăturile au scos la lumină bordeie şi gropi menajere. Următoarea etapă evolutivă descoperită de arheologi este Epoca Bronzului, cultura Wietenberg.

„Din această epocă s-a găsit şi un cuptor amenajat din piatră şi o groapă cu un schelet. Pentru cultura Wietenberg au fost descoperite şi două unelte din piatră“, a declarat Gabriel Bălan, arheolog al Muzeului Unirii din Alba Iulia.

În zonă sunt atestate şi câteva complexe din perioada epocii bronzului târziu, perioada 1200 şi 1100 î.Hr. Următoarea etapă evolutivă din care au fost făcute descoperiri este epoca medievală timpurie. „Este vorba de locuinţe care dispun de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°