La 65 de ani după, Marea Debarcare se constituie într-o înfloritoare afacere. La 6 iunie 1944, la ora 0.15, 14.000 de paraşutişti americani din diviziile aeropurtate nr. 82 şi nr. 101, comandate de general maior M.B. Ridgway şi general maior M.D. Taylor, sunt aruncaţi în valuri succesive în zona localităţii Sainte-Mère-Eglise, din Normandia. La aceeaşi oră, în cealaltă parte a litoralului, şase planoare britanice paraşutează peste o mie de militari în zona podului Bénouville. Aşa a debutat cea mai mare operaţiune militară a secolului XX: Debarcarea din Normandia. Operaţiunea „Overlord“, decisă de Aliaţi, a însemnat primul pas în eliberarea Franţei de sub stăpânirea germană. De aceea, deşi atât debarcarea, cât şi ofensiva ulterioară au produs însemnate pagube materiale şi umane pentru ţara lor, francezii văd în ea un motiv de a le mulţumi Aliaţilor. După modesta mea opinie, mai e un motiv – şi încă unul serios – pentru francezi să le mulţumească Aliaţilor.

Au trecut de atunci 65 de ani. Între timp, s-au petrecut suficiente lucruri în viaţa francezilor pentru ca ei să fi uitat momentul „Eliberării“. Motivul pentru care ţin ca să vorbesc nu s-a estompat odată cu trecerea timpului. Dimpotrivă, pe măsură ce ne depărtăm de „Ziua D“, el devine tot mai puternic. De la Bénouville până la Sainte-Mère-Eglise, pe coasta Normandiei se înşiruie locurile Marii Debarcări: Sword, Juno, Gold, Omaha, Utah. În fiecare dintre ele au fost amenajate muzee ale operaţiunii „Overlord“, puncte de observare de sus a plajelor, toate unite într-un circuit, străbătut zilnic de mii de turişti. Până la locurile Marii Debarcări se ajunge cu autocarele, cu maşinile personale, multe dintre ele rulote. Se înţelege că benzina necesară e cumpărată de la pompele din Franţa. O primă contribuţie la PIB-ul Franţei. Circuitul se întinde pe o lungime de 40 de kilometri. Pentru a-l străbate, turişt