Mobilierul unităţii va fi asigurat printr-o sponsorizare din partea Celco şi Rompetrol Rafinare
Instituţia de învăţământ preşcolar a fost inaugurată ieri, cu ocazia deschiderii noului an şcolar.
La eveniment au fost prezenţi, alături de colectivul cadrelor didactice din comună, viceprimarul Gheorghe Stanciu şi consilieri locali. Primarul Marian Gălbinaşu a lipsit ieri din comună, fiind plecat la Barcelona, alături de vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Constanţa şi de alţi primari, la Conferinţa internaţională privind dezvoltarea durabilă a oraşelor port.
La festivitatea de deschidere au fost prezenţi şi reprezentanţii postului local de poliţie, care i-au asigurat pe părinţi, bunici, dar şi pe doamnele educatoare de tot sprijinul lor pe parcursul noului an şcolar. Primarul comunei Corbu ne-a declarat, săptămâna trecută, că doreşte ca grădiniţa să se numească „101 dalmaţieni". Consiliul Local şi-a dat deja acordul în acest sens, însă este nevoie şi de aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Clădirea grădiniţei noi din Corbu este una ultramodernă, construită în regim S+P+1 şi conform normelor europene. Imobilul dispune de cinci săli de clasă spaţioase, cu o suprafaţă de aproximativ 72 metri pătraţi. Pentru ca grădiniţa să fie conformă standardelor europene, s-a ţinut cont până şi de suprafaţa în metri pătraţi de lumină naturală necesară - dimensiunea geamurilor. Pe lângă încăperile în care vor funcţiona cele cinci grupe, grădiniţa dispune şi de spaţiu pentru amenajarea unui cabinet medical, de cancelarie, încăpere pentru depozitarea produselor din programul „Corn şi lapte", de grupuri sanitare pe măsura copiilor şi de trei balcoane.
Atmosferă de poveste
Atmosfera din interior este una primitoare, picturile de pe pereţi alcătuind un cadru ca de poveste. Aşa au fost întâmpinaţi cei mici, la începerea noului an şcolar. Chiar de la intrare,