Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protagonistii scandalului „mita la spital" sunt liberi

Publicat in Ziua Constanta, marți 15 septembrie 2009 ·

Cei doi angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa arestaţi la sfârşitul lunii august pentru luare de mită au fost puşi în libertate. Ieri, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis recursurile declarate de Valentin Crăciun şi Maria Magdalena Popovici Necula împotriva respingerii cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar.

Astfel, cei doi au fost eliberaţi din arestul preventiv, după ce şi-au luat angajamentul de a se prezenta la instanţă sau la Parchet ori de câte ori va fi nevoie sau vor fi solicitaţi. În faţa judecătorilor Curţii, Valentin Crăciun a declarat: „m-a marcat mult ca psihic", referindu-se perioada petrecută în arest, dar a precizat că îşi ia angajamentul de a se prezenta la instanţă şi la organele de urmărire penală când va fi solicitat. De asemenea, el a precizat că va aduce dovezi în susţinerea nevinovăţiei sale. Cu privire la decizia de eliberare a celor doi, Cătălin Filişan, avocatul lui Valentin Crăciun, a afirmat: „prin soluţia instanţei se certifică faptul că clientul meu prezintă suficiente garanţii pentru a fi cercetat în stare de libertate, urmând ca pe viitor să solicităm administrarea unui număr însemnat de probe în apărare, întrucât nu se poate reţine în sarcina acestuia săvârşirea unei fapte de corupţie, deoarece acesta nu avea atribuţii de serviciu în legătură cu denunţătorul". Foarte interesant, apărătorul a susţinut că „este posibil ca, pe viitor, să apară unele surprize în ancheta penală, cu atât mai mult cu cât denunţătorul a acţionat la limita legii, practica CEDO sancţionând acţiunile de instigare la săvârşirea unei fapte penale din partea unei persoane care acţionează sub îndrumarea autorităţilor". Potrivit apărării, în ziua flagrantului, Valentin Crăciun a fost sunat de mai multe ori de denunţător pentru a se întâlni, tot denunţătorul fiind cel care a insistat să-i dea banii. Potrivit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul din Manchester, paralizat după o pană de curent. Mii de oameni s-au trezit cu zborurile anulate

Gandul acum 19 minute
Aeroportul din Manchester a fost cuprins de haos, duminică dimineață, după ce toate zborurile au fost anulate sau întârziate din cauza unei avarii uriașe la rețeaua electrică. Mii de călători care așteptau să fie îmbarcați s-au revoltat pe holurile

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

UPDATE - ANM - Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte. Este afectată şi Capitala - HARTA / Instabilitate atmosferică în mai multe zone, începând de duminică, de la ora 14 - HARTA

News.ro acum 2 ore
Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. De la ora 14.00, intră în

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 27 minute
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 4 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

România, sub Cod Roșu de caniculă: care sunt județele afectate

Wall-Street.ro acum 55 minute
Cea mai mare parte a ţării se va afla sub incidenţa Codurilor roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, potrivit unei avertizări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, Bucureştiul

Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone în regiunea rusă Briansk – oficiali ruşi

News.ro acum 2 ore
Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone vizând regiunea de vest a Rusiei Briansk şi alte regiuni, dar fără nicio pagubă raportată, au declarat duminică oficiali ruşi, transmite Reuters. Cel puţin 30 de drone au fost distruse deasupra Briansk, ca

Ungaria își crește numărul de rezerviști pentru apărarea teritoriului. Avantajele promise recruților

Ziare.com acum 56 minute
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 4 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/28°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°