Interzicerea avorturilor a fost una dintre primele măsuri radicale luate de Nicolae Ceauşescu. Decretul 770 din 1966 a dus la moartea a peste 10.000 de femei şi a umplut orfelinatele. Mai citeşte şi:

Procurorii cercetează moartea unei minore la Clinica Sabyc, în urma unui avortPastila pentru avort a ajuns în România Pilula care induce avortul: pas spre civilizație sau otravă?

În anii ’50, preluând exemplul sovieticilor, ţările din Blocul de Est legalizează avorturile.  România liberalizează total avorturile, în 1957, ceea ce pare să fie o adevărată binecuvântare pentru familiile sărace.

Măsura nu este însoţită de promovarea altor metode contraceptive şi nici de vreo acţiune de educare sexuală. În mod firesc, statisticile avorturilor explodează: în 1959, numărul întreruperilor de sarcină se apropie de 400.000, iar în 1965 se atinge numărul record de circa 1.115.000 avorturi.

Când Ceauşescu primeşte datele referitoare la natalitate, se sperie. România avea cea mai mică natalitate din Europa, de circa 14 la mie. Situaţia era, fără îndoială, o piedică în calea planurilor sale grandioase de industrializare.  În februarie 1966, doar câteva luni după venirea sa la putere, Ceauşescu cere Ministerului Sănătăţii un studiu cu urmările decretului din 1957 şi variante de redresare a situaţiei.

Ţara avea nevoie de braţe de muncă, iar liberalizarea din 1957 a avorturilor stătea în calea grandioaselor planuri de industrializare ale lui Ceauşescu. Ţara avea nevoie de braţe de muncă, aşa încât „această mare cucerire a regimului popular”, cum o considerau femeile, urma să dispară. Iată fragmente din stenograma şedinţei din 2 august 1966 a Comitetului Executiv al CC al PCR, în care s-a stabilit anularea decretului din 1957 şi emiterea unuia prin care să se interzică avorturile.

Avortul, în ochii PCR: dezmăţ şi li