Un grup de aproximativ 40 de ţigani, în mare parte români, au decis să adopte o formă de protest inedită împotriva evacuării forţate şi să-şi exprime nemulţumirile în pielea goală. La sfârşitul săptămânii trecute, ţiganii au sosit cu saltele, pături şi valize şi au ocupat un parc de pe strada Alzaia Trento din Corsico (o localitate lângă Milano).
La începutul săptămânii trecute, aceştia fuseseră evacuaţi dintr-o altă zonă din aceeaşi localitate. Pentru că poliţia a venit să-i evacueze şi de acolo, ţigăncile au adoptat „strategia fustelor ridicate”.
Exemplul a fost luat imediat şi de cei mici, ocazie cu care oamenii primăriei au observat că aceştia aveau nişte eczeme. Micuţii au primit imediat asistenţă medicală de la personalul sanitar sosit la faţa locului.
Deoarece erau cetăţeni comunitari şi nici unul dintre adulţi nu avea antecedente penale, poliţiştii nu au eliberat niciun decret de expulzare.
Protestele au fost inutile pentru că în urma unei noi ordonanţe de evacuare semnate de primarul Sergio Graffeo, toţi ţiganii au fost obligaţi să părăsească zona.
Primăria din Corsico a luat legătura cu asociaţii de asistenţă publică sau privată din Milano, însă nimeni nu s-a arătat deocamdată dispus să-i primească pe ţigani.